Poate parea paradoxal, dar si minorii care sunt trecuti in actele de proprietate ale unei case inchiriate trebuie sa plateasca impozit. In ochii Fiscului, minorii proprietari realizeaza venituri din inchirieri si nu mai sunt intretinuti de parintii. Insa interesele minorului cu venit propriu sunt aparate de stat, si nu de propriul parinte. Cei care au bani sa cumpere mai multe case incearca sa scape de impozite mai mari trecand in actele de proprietate copii minori. Ar putea parea o modalitate de a scapa de plata unor impozite pe casa, dar nu este asa. Autoritatea tutelara cere o gramada de acte pentru orice tranzactie s-ar face cu proprietatea unui minor, parintele nefiind imputernicit de drept sa reprezinte interesele propriului copil. „Sunt multi care strang niste bani sa mai cumpere o locuinta si, ca sa nu plateasca impozitul pe casa mai mare, trec copilul proprietar. In cele mai frecvente cazuri, imobilele respective sunt inchiriate si banii incasati astfel sunt considerati venit propriu al minorului”, ne-a declarat Sorin Radu, director adjunct la Administratia Finantelor Publice sector 2.
Parintele (sau tutorele legal al unui minor) nu poate dispune dupa bunul plac de banii copilului. In plus, parintele nu mai beneficiaza de deducerea suplimentara pentru intretinerea copilului acordata la salariu. Paula Dragomirescu, sef serviciu cedarea folosintei bunurilor la Administratia financiara a sectorului 2, spune: „Avem cateva cazuri de minori care platesc impozit pentru ca sunt proprietari ai unor apartamente care sunt inchiriate, iar parintii le sunt reprezentanti fiscali”. Anul trecut s-a inregistrat chiar ca platitor de impozit un copilas de doi ani, insa acum a reziliat contractul de inchiriere si nu a platit decat impozit anticipat, de cateva sute de mii de lei. Inspectorii de la Fisc spun ca tatal copilului ar fi renuntat din cauza birocratiei.
Raluca Teodorescu, sef serviciu la Autoritatea Tutelara de pe langa Primaria sectorului 2, explica insa: „Venitul net al copilului, provenit fie din vanzarea unei proprietati, fie din inchirierea unei case, trebuie depus intr-un cont bancar, iar parintele nu poate sa foloseasca banii. Autoritatea tutelara emite o dispozitie speciala pentru ca parintele sa poata sa scoata bani din contul minorului. Dispozitia respectiva se acorda numai daca parintele prezinta dovezi ca banii vor fi folositi doar pentru copil”. Si in cazul in care parintele cumpara pentru copil o casa, trebuie sa obtina permisiunea Autoritatii tutelare sa-si reprezinte propriul copil. „Daca parintele este co-proprietar impreuna cu minorul, atunci Autoritatea tutelara numeste un curator care sa reprezinte copilul la semnarea actelor de proprietate”, explica Raluca Teodorescu.