"Şi pe noi ne-a salvat Tata Pesi"

Comentează

Nici în ultima clipă, “Tata Pesi”, aşa cum îl alintau copiii pe care i-a salvat, nu a vrut să părăsească spitalul în care a muncit mai bine de 60 de ani. Pediatrul s-a stins în noaptea de miercuri spre joi, după o lungă suferinţă provocată de afecţiuni cardiace şi pulmonare, în cămăruţa lui de la ultimul etaj al Spitalului Marie Curie din Capitală.

Biserica a fost ridicată chiar de el

“Tata Pesi” va rămâne şi după moarte aproape de ceea ce a iubit mai mult pe lume - copiii - pentru că va fi înmormântat lângă capela Bisericii Cuviosul Stelian şi Sfântul Nicolae Brâncoveanu, pe care chiar el a ridicat-o în curtea spitalului. Ieri, conducerea spitalului a început amenajările pentru locul de veci, care va fi marcat de un monument în cinstea medicului.
Cu geniul şi cu dăruirea sa a reuşit să salveze de la moarte 50.000 de copii din toate colţurile ţării, cu boli care mai de care mai neobişnuite şi mai nemiloase. Acum toţi îl plâng, ştiind că poate vor mai trece mulţi ani până când un alt geniu al medicinei se va naşte. Şi-a dedicat întreaga viaţă copiilor bolnavi şi nici măcar după pensionare, faimosul chirurg nu a vrut să părăsească Spitalul Marie Curie. Ieri, vestea morţii lui “Tata Pesi” i-a întristat pe mulţi, astfel încât zeci de oameni au venit să-i aprindă o lumânare la căpătâi, chiar înainte ca trupul său să fie depus la capelă. Îl aşteptau cu toţii cu lacrimi în ochi ca să-şi ia rămas- bun.

L-a plâns şi «băiatul-ciclop»

Adrian Mogoş, băiatul care i-a marcat cariera lui Alexandru Pesamosca, a venit ieri plângând la capela de la Spitalul Marie Curie. El a avut, la vârsta de un an, o malformaţie foarte gravă în zona frunţii, din cauza căreia a fost numit “băiatul- ciclop”. Din fericire însă, faimosul chirurg l-a operat cu succes, iar acum tânărul duce o viaţă normală.

Nu a luat şpagă vreodată

Toţi cei pe care i-a salvat de la moarte îşi amintesc cu admiraţie că, spre deosebire de alte cadre medicale, doctorul Pesamosca nu a acceptat niciodată “atenţii” în bani de la pacienţi. De altfel, chiar pediatrul a relatat într-un interviu, în urmă cu mai mulţi ani, că a făcut un obiectiv din acest lucru. Povestea are însă un substrat tragic: tatăl său, grav bolnav, a decedat din cauza unui medic care nu a vrut să-l trateze fără bani.

“Tata Pesi”: Au vrut să mă arunce în stradă!

Dr. acad. Alexandru Pesamosca s-a născut în anul 1930, la Constanţa. A absolvit Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti, în 1954, după care a fost repartizat într-un sat de lângă Feteşti, unde a profesat timp de trei ani.

Ulterior, a fost transferat la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti, apoi la Marie Curie, unde a efectuat zeci de mii de operaţii, reuşind să salveze viaţa unor copii cărora alţi medici nu le mai dădeau şanse de supravieţuire.
În 2006, s-a luat decizia ca toţi medicii de peste 65 de ani şi profesorii de peste 70 de ani să înceteze activitatea în sistemul public. Pesamosca avea atunci 76 de ani. Printr-o scrisoare oficială a fost anunţat personal că va trebui să îşi clarifice situaţia cu privire la exercitarea profesiei de medic, dar şi la spaţiul pe care îl ocupa în Spitalul Marie Curie. Scrisoarea era semnată chiar de unul din foştii săi studenţi, ajuns director în Ministerul Sănătăţii.“Da, asta voiau să îmi facă buldogii ăştia! Noroc cu voi, ziariştii, că altfel ajungeam în stradă!”, a povestit “Tata Pesi” într-un interviu acordat acum doi ani pentru “Formula As”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
MONDEN
Cheloo și Irina Fodor, după ce artistul a fost eliminat de la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
Cheloo si Mihai Ban
09:27
Cheloo și Mihai Ban au fost eliminați de la Asia Express: „Nu avem regrete”
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
09:45
Mesajul transmis de Oana Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban, de la „Asia Express”. „Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie