Pisicilor le place foarte mult să se refugieze în cutii de carton, comportament care răspunde mai multor necesități. O echipă de veterinari olandezi de la Universitatea din Utrecht a demonstrat recent că aceste cutii acționează în mod benefic asupra stării mentale a pisicilor.
Medicii au efectuat un experiment la un adăpost de animale pe un grup de nou veniți. Jumătate din cuști aveau înăuntru câte o cutie de carton.
Pisicile plasate în astfel de cuști s-au obișnuit mai repede cu noul mediu, prezentau mai puține semne de stres și legau cu mai multă convingere relații cu îngrijitorii și vizitatorii, scrie Agerpres.
Unul dintre veterinari a explicat că faptul că se pot ascunde în cutii constituie o strategie de adaptare la factorii de stres, la fel ca posibilitatea de a se ascunde în tufișuri, în natură. Cutia de carton reprezintă și un adăpost ideal pentru menținerea temperaturii corporale a pisicii într-un interval optim (30-36 de grade Celsius) și, în plus, constituie un excelent punct de observație fiindcă felina se simte în siguranță (ascunsă), nepierzând nimic din ceea ce se întâmplă în jur – arată alte studii.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.