Sicriul unui bărbat a fost abandonat, pe câmp, în noroi, în Vaslui. De ce a refuzat preotul să-l îngroape: „L-a văzut făcând cruce precum catolicii”

 1 comentariu

Un caz șocant a avut loc în comuna Tătărăni, județul Vaslui, unde un bărbat decedat a fost lăsat într-un sicriu pe un câmp, din cauza drumurilor impracticabile. Potrivit publicației locale Vremea Nouă, Mihai Frenț, în vârstă de 68 de ani, a murit duminică la Spitalul Județean Vaslui, după ce a suferit de o boală incurabilă.

Sicriul bărbatului a fost abandonat pe câmp

Drumul spre casa decedatului din satul Valea lui Bosie din județul Vaslui a fost blocat de noroi, iar vehiculul care transporta sicriul nu a putut ajunge la destinație. Situația a fost rezolvată de câțiva localnici care au cărat sicriul cu brațele până la locuința modestă a defunctului.

„Nenea Mihai era ortodox, scrie și pe certificatul lui de la Medicina Legală. Eu o să mai vorbesc o dată cu părintele, să îl rog, dar dacă nu îl conving, îl îngropam la ora 14:00, fără preot. Nu putem să îl ținem pe laiță pe bietul om”, a declarat un locuitor din Huși, care s-a implicat în coordonarea înmormântării bătrânului.

Preotul nu vrea să oficieze slujba de înmormântare

Preotul ortodox din Stroiești a refuzat inițial să oficieze slujba, susținând că a auzit că defunctul ar fi fost catolic. Această situație a creat o dilemă morală și religioasă.

Mihai Frenț a trăit în concubinaj cu Eugenia într-o locuință fără electricitate din Valea lui Bosie. Boala l-a răpus după un an de suferință, iar ultima sa dorință de a-și vedea partenera nu s-a putut îndeplini.

Transportul sicriului a fost o altă provocare. Marin Lila a fost nevoit să închirieze o dubiță, după ce autoritățile au interzis transportul în remorcă. Din cauza drumurilor impracticabile, sicriul a fost lăsat pe un câmp.

„Părintele mi-a spus că e un păcat mare ca un catolic să fie îngropat de un preot ortodox. Părintele a spus că a auzit vorbe de la oamenii din sat, că nenea Mihai ar fi catolic. Dar eu nu cred așa ceva. De 3 – 4 ani vin la ei și le aduc mâncare, dar nu am auzit să fie catolic vreunul din ei”, a mai explicat Marin Lila.

În ciuda eforturilor lui Marin Lila de a clarifica situația, preotul a rămas ferm pe poziție. Acesta a susținut că l-ar fi văzut pe defunct făcând semnul crucii în stil catolic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Demradulescu 19.03.2025, 20:51

    Un gest urât al părintelui,Mihai Frenț a fost cetățean român,trebuia îngropat.

ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
19:48
Protestele elevilor din Franța au scos în stradă peste 260.000 de oameni. Guvernul Lecornu, sub presiunea blocajelor și a pagubelor uriașe
19:45
Cum a fost îngropat Dosarul 10 August. Anchetă Recorder: faptele se prescriu după opt ani de la violențele din Piața Victoriei
19:11
Când pornim centrala termică toamna și la ce temperatură trebuie setată pentru facturi mici la gaz
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește