Siegfried Mureşan a fost desemnat raportor general (negociator-şef) al Parlamentului pentru bugetul Uniunii Europene pe 2024, după ce a mai ocupat această funcție și pentru bugetul UE din 2018.
„Vreau să mă asigur că în bugetul UE pentru 2024 vom aloca fonduri suficiente pentru a rambursa cheltuielile cu absorbţia fondurilor europene. Acesta este un lucru foarte important mai ales pentru România. Mă aştept ca anul viitor să accelerăm în ţara noastră investiţiile din fondurile europene aferente actualului exerciţiu financiar multianual”, a spus Siegfried Mureşan.
Eurodeputatul român a transmis că și-a fixat ca obiective „majore”, adoptarea „la timp” a unui buget „puternic”. De asemenea, printre priorităţile sale va fi şi continuarea sprijinului pentru Ucraina şi Republica Moldova.
„Voi negocia ca sprijinul pentru Ucraina şi Moldova să vină din surse clare, predictibile, fără a mai pierde timp de la lună la lună cu negocierea alocărilor şi fără a afecta priorităţile tradiţionale ale Uniunii
Europene, precum coeziunea, dezvoltarea economică, sprijinirea întreprinzătorilor şi a agricultorilor”, a transmis Siegfried Mureşan.
Potrivit eurodeputatului român, în calitate de negociator pentru bugetul UE pe 2024, se va asigura că „avem suficiente fonduri la dispoziţie în cadrul Politicii Agricole Comune, inclusiv în Fondul de Urgenţă pentru Sectorul Agricol, pentru a sprijini rapid fermierii din România şi din Uniunea Europeană în faţa crizelor actuale”.
FOTO: Hepta
Subiectele la matematică la Evaluarea Națională 2025 – ce le-a picat elevilor de a 8-a.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_844fa91529b20d357c71ff2bc9eee4bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_24e25387849722b22d26bb6ed89aa5df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c71adba1ff08a2b6b491b69dd4665198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_829ee925c8c7870d17ff9dbc936aade6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5dab2c4e29daa244ed20009b69853b9e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_32be692b097006eeab1e338dfc893f14.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1a729232821b9b6f0f243e9f956ad485.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a9f22690e39ec03cbb3d586ec5d69fbc.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_593d9760c375903563d07603f3151fa9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_794b9521e40613af24d4c1e0e0aeb78e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d66c8bf4b7ba403b4b2536beedeb3363.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_e2aee1ef33f834b3abd78c4b5ee94cf5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_26ca7bf089c7306b28802ccd4e85b984.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_465a99130118088f64d00a1050d36e1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9f75d35570279f16aba8a46adc8fa2da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_df0bea853933d2c2fa8e4ef75dc9703f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b9424f1cb3e4ab0f8649fa2d8c72bc1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_d25f894c8663b57c42fa75b63c93a7d2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_cbfb28d4a09c51eeaf992911ab83f32c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_1e6a8a625dabfbaea1c8ec7e4aba1236.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_38e7733404b1457ca2386cd7ea17fff9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5c6ce9e1a8153e005dfb344ae8b55b74.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.