Unele firme au sali de odihna pentru angajati

in plus, contrar a ceea ce s-a crezut multa vreme, acest fenomen nu are legatura cu digestia, pentru ca si cei care nu mananca in jurul acelei ore sunt cuprinsi de somnolenta. De fapt, siesta pare sa fie programata genetic. Pentru a ne respecta ritmul biologic ar trebui deci sa ne acordam o mica siesta zilnic. De altfel, binefacerile ei sunt atat de numeroase incat cei dintre noi care se priveaza de ea cu buna stiinta gresesc.
intai de toate, siesta e cea mai buna modalitate de recuperare atunci cand suntem obositi sau dupa o noapte alba. Somnul prelungit dimineata e mai putin odihnitor, pentru ca cel paradoxal (al viselor) primeaza asupra somnului profund. Or, in timpul somnului profund se reface organismul in urma oboselii. Pentru a fi intr-o forma cat mai buna, e preferabil deci sa ne trezim devreme, chiar si dupa o noapte scurta, si sa ne acordam o pauza la inceputul dupa-amiezii. in acest moment al zilei predomina somnul profund si reparator. Pe de alta parte, o persoana care are obiceiul sa doarma la mijlocul zilei va avea nevoie de mult mai putin somn noaptea. Astfel se pot castiga cam doua ore pe noapte, cu conditia unui pui de somn de 20 de minute dupa masa de pranz.
Eliminand oboseala fizica si cerebrala, siesta creste si performanta muncii. Astfel, un somn de 20 de minute creste productivitatea cu 20%. Chinezii, japonezii si americanii au inteles deja acest lucru, in aceste tari multe companii punand la dispozitia angajatilor sali de odihna. in Franta, Kenzo propune un nou spatiu numit La Bulle, o cabina pentru siesta. Pentru 15 euro, doritorul doarme jumatate de ora cu muzica dulce pe fundal si la trezire e servit cu ceai.
Siestele regulate reduc riscul de a face un infarct, arata un studiu desfasurat de cercetatorii greci. Acestia au demonstrat ca odihna de dupa masa de pranz e un factor de protectie impotriva maladiilor cardiovasculare. O siesta zilnica de jumatate de ora reduce cu 30% riscul de atac de cord. Un alt avantaj al siestei e ca da buna dispozitie, procurand o senzatie de bine si vitalitate, elimina tensiunile si creste amabilitatea si optimismul. Pentru siesta ideale ar fi un pat sau un hamac, in aer liber, la umbra, insa somnul e binefacator chiar daca e „furat” in tren. Cu putin antrenament, veti reusi sa adormiti oriunde si in orice pozitie. Cel mai bun moment pentru siesta e atunci cand simtiti nevoia.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Alina Bădic anunță ce persoane sunt ajutate de Pluto și la ce trebuie să fim atenți. E important să știm asta
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță ce persoane sunt ajutate de Pluto și la ce trebuie să fim atenți. E important să știm asta
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI