Anunţul a fost făcut de pastorul unei Asociației Biserica Creştina Penticostală “Evanghelia”, care l-a botezat zilele trecute pe interlop în piscina din curtea casei sale, având în vedere că Sile Cămataru se află sub control judiciar într-un dosar de proxenetism.
În cadrul ceremoniei, cei implicați au fost nevoiți să devină creativi, astfel că au folosit piscina din curte drept cristelniță, în timp ce membrii familiei cântau. După botez, Sile Camataru s-a fotografiat în timp ce bea vinul de Împărtăşanie dintr-un pahar cu picior.
Ion (50 de ani) şi Vasile Balint (46 de ani), cunoscuţi mai bine drept Nuţu şi Sile Cămătaru, şi-au început cariera infracţională încă de la sfârşitul anilor ‘80, când împreună cu gaşca lor furau covoare, lămpi, ceasuri, cafea, săpunuri, casetofoane, haine, bijuterii din aur şi căciuli de blană.
Prima pedeapsă cu puşcăria s-a încheiat pe 26 ianuarie 1988 cu o graţiere din partea lui Nicolae Ceauşescu, iar cea de-a doua, pe 16 ianuarie 1990, când au fost iertaţi de Iliescu. În toamna anului 1994, acuzaţiile de violenţă la adresa fraţilor Cămătaru au dispărut, după ce documentele procedurale au fost furate din clădirea tribunalului, însă în 2004 s-au întors din nou după gratii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro