Procesul în urma căruia Sile Cămătaru vrea să obţină eliberarea s-a amânat ieri, din motive procedurale. Temutul interlop i s-a spovedit însă avocatului său, Daniel Ionaşcu, plângându- se că îi e dor de leii şi urşii crescuţi în curtea familiei, din cartierul bucureştean Ferentari. “Mi-a spus că, dacă ar fi liber o zi, ar merge la zoo să vadă leii şi că Simba l-ar îmbrăţişa”, a declarat avocatul.

Mănâncă de 4.500 de lei lunar

În acest timp, municipalitatea din Ploieşti, care are în grijă Grădina Zoologică Bucov, unde au ajuns animalele, trebuie să bage adânc mâna în buget pentru a face rost de bani de mâncare pentru acestea. Dacă pentru cei doi urşi diverse magazine s-au oferit să doneze fructe, pentru mesele celor patru lei primăria plăteşte lunar 4.500 de lei. Aceasta, în condiţiile în care alocaţia unui copil este 42 de lei, adică de peste 100 de ori mai puţin. Autorităţile speră să îşi recupereze banii din taxele plătite de vizitatorii interesaţi să vadă animalele Cămătarilor.
Sile vrea afară ca să își vadă leii | Temutul interlop i s-a plâns avocatului că îi e dor de animale ↑ Leul Simba, dar şi leoaica, şi puii au ajuns din curtea Cămătarilor în Grădina Zoologică Bucov

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
GSP.RO
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Cod rutier 2022: Modificarea uluitoare pregătită de Guvern, în ţara din UE cu cei mai mulţi morţi pe şosele
Observatornews.ro
Cod rutier 2022: Modificarea uluitoare pregătită de Guvern, în ţara din UE cu cei mai mulţi morţi pe şosele
Horoscop 20 mai 2022. Leii sunt deciși să-și vadă de treburi, dar nu pot din cauza unor relații care scârțâie din toate încheieturile
HOROSCOP
Horoscop 20 mai 2022. Leii sunt deciși să-și vadă de treburi, dar nu pot din cauza unor relații care scârțâie din toate încheieturile
Alertă în Europa. O țară importantă a raportat primul caz de variola maimuței. Statele în care a apărut boala
Știrileprotv.ro
Alertă în Europa. O țară importantă a raportat primul caz de variola maimuței. Statele în care a apărut boala
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Orangesport.ro
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“