În luna martie a acestui an, Mirela Vaida, actuala prezentatoare de la „Acces direct”, a fost atacată un un bolovan chiar în direct de către o femeie complet dezbrăcată. Și în luna mai respectiva persoană a atacat sediul emisiunii, însă nu a mai pătruns în interior.

Simona Gherghe a dezvăluit că și ea a fost atacată când lucra la „Acces direct”. „Mi-a fost frică”

După aceste incidente, Simona Gherghe, cea care și-a dat demisia de la „Acces direct” în august 2019, a dezvăluit abia acum că și ea a fost atacată. Din fericire, nici ea nu a pățit nimic, dar i-a fost frică pentru viața ei.

„Mi se pare un pic ciudat, am văzut o mulțime de oameni care au spus că a fost o regie. Mi s-a părut nedrept, nu ai cum să faci așa ceva. Este o emisiune care stârnește tot felul de controverse și atrage niște de oameni care pot să aibă astfel de probleme.

Am avut multe astfel de incidente, dar, din fericire pentru mine, nu au fost live. Așa că le-am gestionat altfel. Mi-a fost frică pentru viața mea în perioada aceea”, a declarat Simona Gherghe în emisiunea „Xtra Night Show” de la Antena Stars.

Simona Gherghe a dezvăluit că și ea a fost atacată când lucra la „Acces direct”. „Mi-a fost frică”

În prezent, Simona Gherghe moderează show-ul „Mireasa”, de la Antena 1.

Citeşte şi:

Șeful serviciului secret al MAI are în declarația de avere conacul sindicalistului Liviu Luca, judecat pentru că l-a făcut din bani furați!

România educată, în colaps. Cum a ajuns școala să nu mai fie gratuită

Primarul din Bozovici, după prăbușirea Cascadei Bigăr: „Dacă așa a vrut Dumnezeu”

Urmărește-ne pe Google News
Giovanni Becali, derapaj rasist. Incredibil ce a spus despre Djokovic în direct la TV: "Tu, Djokovic, miliardar, cu avion privat...
PARTENERI - GSP.RO
Giovanni Becali, derapaj rasist. Incredibil ce a spus despre Djokovic în direct la TV: "Tu, Djokovic, miliardar, cu avion privat...
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Poliţistul din Buzău, care a mers drogat la prostituate, a mai fost implicat într-un accident în 2018. Tatiana, o tânără de 21 de ani care se afla lângă el, a murit pe loc
Observatornews.ro
Poliţistul din Buzău, care a mers drogat la prostituate, a mai fost implicat într-un accident în 2018. Tatiana, o tânără de 21 de ani care se afla lângă el, a murit pe loc
Horoscop 18 ianuarie 2022. Fecioarele vor alege de bunăvoie să privească spre viitor, neîncrezătoare, dar pline de speranță
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2022. Fecioarele vor alege de bunăvoie să privească spre viitor, neîncrezătoare, dar pline de speranță
Marian Godină sare în apărarea polițistului care a omorât-o pe Raisa: Verificatul victimei cu piciorul e explicabil
Știrileprotv.ro
Marian Godină sare în apărarea polițistului care a omorât-o pe Raisa: Verificatul victimei cu piciorul e explicabil
ŞOC | Scene incredibile într-un club de noapte. Bătută şi violată de o vedetă aflată în stare de ebrietate
Telekomsport
ŞOC | Scene incredibile într-un club de noapte. Bătută şi violată de o vedetă aflată în stare de ebrietate
Cum te ajută un abonament medical să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi
PUBLICITATE
Cum te ajută un abonament medical să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi