Prezentatoarea „Poveştilor de tabloid” de la Antena 1 este invidioasă pe iubitul Elenei Băsescu. După ce Libertatea a scris că Bogdan Ionescu, cunoscut sub porecla de Syda, va fi secretarul economic al Ambasadei României la Paris, Simona Gherghe mărturiseşte că dacă ar fi ştiut de concursul la care a participat viitorul ginere al lui Traian Băsescu s-ar fi înscris şi ea.

„Citesc în ziare că cetăţeanu’ Syda, absolut întâmplător iubitul Elenei Basescu, a câştigat un post de consilier la Ambasada României la Paris. Ştiu că ar trebuie să fim mai buni, da’ pe mine mă roade răăăău invidia. Adică dacă eu aş fi ştiut de consurs, nu m-aş fi dus? Nu e şi visul meu să trăiesc la Paris?! Ce, n-aş fi putut şi eu să fac ce face Syda? Plus că stiu şi franceza. Chiar aşa, oare el ştie? Şi dacă n-ar şti, ce?”, scrie prezentatoarea pe blogul personal.

Simona Gherghe nu înţelege de ce Syda a fost ales să reprezinte România la Paris şi cere să se reia concursul.

„Sigur, îmi lipseşte un background al cluburilor de fiţe, poate de-asta l-au luat. Să întermedieze relaţiile economice ale odraslelor de bani-gata de la Paris cu cele din Bucureşti. Schimb de cluburi! Dar chiar şi aşa, dacă aş fi dat un search pe Google, zău că m-aş fi pus la punct. La o adică, m-aş fi dus, o săptămână, noapte de noapte, în documentare. Unde mai pui c-o să lucreze în clădirea asta frumoasă? Şi o să stea într-un apartament în centru, plătit de statul român, ca doar n-o să-l trimita pe bietu’ Syda într-un faubourg, să se amestece cu toţi imigranţii. Şi leafa, leafa. Eu de ce n-am ştiut de concursul ăsta?! Cer să se reia, ca să ne înscriem şi noi, muritorii de rând”, adaugă Simona.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.