Sindicaliştii de la metrou ameninţă cu greva generală în aproximativ două săptămâni, dacă Guvernul va adopta un act normativ prin care să le fie diminuate salariile.
Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi, a declarat astăzi că în maxim două săptămâni se poate ajunge la greva generală dacă le vor fi tăiate salariile motivul fiind denunţarea unilaterală a contractelor colective de muncă.
"Legea spune că poţi declanşa conflictul de interese dacă nu se mai respectă contractul colectiv, adică dacă nu se mai respectă nivelul salariilor negociate. Astfel că, pe la jumătatea lunii iunie, putem declanşa greva generală pe termen nelimitat dacă se vor reduce salariile angajaţilor de la metrou", a spus Rădoi.
Liderul sindical a arătat că nu acceptă nicio reducere a salariilor, fie că este vorba de 25% sau mai puţin. Rădoi a precizat că organizaţiile din patru judeţe, respectiv Caraş Severin, Gorj, Bihor, Alba, au trimis deja tabelele cu semnături pentru susţinerea grevei.