Sindicaliştii din penitenciare anunţă încetarea activităţii: „Refuzăm munca suplimentară!"

Comentează

Sindicaliştii din penitenciare transmit marţi, 30 mai, că activitatea Poliției din sistemul penitenciar va fi blocată miercuri, 31 mai, prin refuzul de muncă suplimentară, pentru cel puţin patru ore.

Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare SNPP afiliat la Federația PUBLISIND și Blocul Național Sindical, anunţă, într-un comunicat de presă, că au fost adunate peste 5.000 de semnături pentru încetarea activităţilor prin refuz de muncă suplimentară pentru miercuri, 31 mai, începând cu ora 06:30.

Potrivit sursei citate, toate sindicatele afiliate PUBLISIND (Penitenciarele Satu-Mare, Iași, Pelendava, Brăila și Mărgineni), Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar FSSP și Federația Polițiștilor de Penitenciare FPP declanșează mâine blocarea activităților din Poliția Penitenciară prin refuz de muncă suplimentară.

Personalul operativ se va prezenta la serviciu dar nu va intra în unități. Turele operative intrate în serviciu de 12 ore nu vor putea fi schimbate, apelul deținuților nu se poate realiza, iar o serie lungă de structuri și activități se blochează (vizite, plimbări, puncte de lucru, prezentări la instanțe etc). Acțiunea va fi menținută pe durata a cel puțin 4 ore.

Revendicările sindicaliştilor

  • Acordarea salariilor prevăzute în Legea-cadru nr 153/2017
  • Aplicarea legii pensiilor militare fără modificări
  • Actualizarea și indexarea pensiilor militare
  • Plata normei de hrană la valoarea actualizata, fără plafonări
  • Plata normei de echipare la valoarea actualizată, fără plafonări
  • Plata salariului de grad la valoarea actualizată, fără plafonări
  • Deblocarea posturilor vacante

„Acțiunea din 31 mai 2023 va demonstra că Poliția Penitenciară se menține funcțională doar pentru că salariații acceptă să presteze muncă suplimentară într-un volum unic în România. Simpla exercitare a dreptului legal de a refuza munca în plus, generează blocaje chiar și pe termen scurt în special în sectorul operativ", transmit sindicaliştii.

Potrivit sursei citate, „acțiunea de miercuri 31 mai 2023 reprezintă un prim avertisment pentru guvernanți precum și dovada că suntem determinați să încetăm activitățile".

Sindicaliştii din penitenciare mai transmit că „în luna iunie vom crește blocajul de la minim 4 ore la minim 4 zile, dacă revendicările noastre sunt ignorate, acțiunea urmând să fie susținută cu mitinguri în fața unităților Poliției Penitenciare".

„Numărul minim de posturi necesare în Poliția Penitenciară este de 20.000 conform standardelor aprobate. În prezent sunt ocupate 12.500 de posturi (în scădere) din 16.050 prevăzute. Cu toate acestea Guvernul blochează concursurile în timp ce modifică pensiile militare ceea ce va genera un exod din întreaga structură de apărare națională", susţin sindicaliştii.

Organizațiile sindicale care participă la acțiunea de protest de miercuri, 31 mai, totalizează peste 8.000 de membri de sindicat din 12.500 de salariați și acoperă toate unitățile din Poliția Penitenciară, transmite SNPP.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu arestat
20:19
CTP: „Călin Georgescu a fost arestat fiindcă nu s-a realizat o înțelegere PSD-AUR”
O umbrelă galbenă în ploaie
19:00
Vremea de mâine, 22 septembrie 2026, în România. Se răcește în toată țara, iar ploile cuprind mai multe regiuni
MONDEN
Nicușor Dan în timp ce își aranjează șosetele lângă Volodimir Zelenski la summit-ul din Ucraina | Foto: captură TikTok
18:37
Reacția unui stilist după momentul viral cu Nicușor Dan care își aranja șosetele lângă Volodimir Zelenski: „Asemenea gafe”
Alin Alexuc Ciurariu și Gabi Torje la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
17:42
De ce nu a mers Gabi Torje la Asia Express 2026 cu un membru din familie: „Îmi sare CD-ul”. Ce a spus despre Alin Alexuc Ciurariu
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto: Hepta
20:40
Kelemen Hunor cere ca Siegfried Mureșan să-și depună mandatul dacă nu strânge voturile înainte ca Guvernul lui să ajungă în Parlament
Arhiva foto
17:17
Claudiu Năsui și-a dat demisia din Parlamentul României. Cine îl va înlocui pe deputatul ajuns ministru la Chișinău
Ultimele știri
22:22
Sorin Grindeanu spune că, dacă se va dovedi vinovăția lui Călin Georgescu, „evident este scos din politică”
LiveText
07:17
Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT / Ce au scos la iveală perchezițiile făcute la locuința sa și alte imobile
21:59
Stenograme: Țara în care ar fi vrut să fugă Călin Georgescu. Ce vilă de lux dorea liderul suveranist și negocierile purtate - Euronews
21:57
Interceptări din dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu, publicate de PressOne: Preotul Ion Negoescu i-a pregătit profilul de prezidențiabil din 2022: „CG este Candidatul, l-am depersonalizat de tot”
TRENDING
17:23
Un cuplu a construit o casă cu 700 de anvelope vechi reciclate și lemn: sunt 27 de grade la interior iarna, deși este acoperită complet de zăpadă
21:50
Horoscop 22 septembrie 2026. Capricornii, în loc să se supere pe cei dragi, ar putea să își păstreze calmul și să-și regândească strategiile
17:46
Balconul unui apartament de la etajul 7 de pe Bulevardul Tineretului, sectorul 4, s-a prăbușit pe trotuar, peste o mașină
10:49
Harta județelor lovite de vijelii puternice în următoarele ore. ANM anunță răcire în toată țara, ploi și ninsori la munte până joi dimineață
Veneția ar putea majora taxa de intrare pentru turiști la 30 de euro și extinde aplicarea acesteia pe o perioadă mai lungă din an. Sursă foto Shutterstock
18:25
Veneția pregătește o nouă lovitură pentru turiști. Cât ar putea ajunge taxa pentru o singură zi
Foto: shutterstock
17:53
Alergia la ambrozie: simptome, cum le calmezi și ce poți face pentru a trece mai ușor peste această perioadă
Foto: Cornel Putan
16:54
Toamna la Timișoara: Picasso, film, arhitectură și seri pe Bega
Ilustrație în stil grecesc cu zeul Apollo, care plutește în dreptul Soarelui și țintește cu arcul spre șarpele Python, care scuipă flăcări.
16:20
Zeul Apollo – cine a fost, legendă și curiozități
Prof.dr. Maria Puiu, managerul proiectului Expert Rare, care schimbă destinele românilor cu boli rare
16:07
Lecția lui Alex, pacientul devenit profesor. ExpertRARE, proiectul de 35 de milioane de lei condus de prof. dr. Maria Puiu, care schimbă destinele românilor cu boli rare
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
18:47
Călin Georgescu a fost reținut într-un dosar de înşelăciune cu un prejudiciu de peste un milion de euro. A ieșit cu cătușe la mâini din sediul DIICOT
Fațada unui magazin Lidl
17:33
Schimbarea pe care Lidl a făcut-o, după 20 de ani, în toate magazinele dintr-o țară europeană
România este în continuare una dintre cele mai accesibile pieţe ale muncii din Uniunea Europeană, cu un cost orar al forţei de muncă de 13,6 euro, ceea ce reprezintă doar 39% din media blocului comunitar, de 34,9 euro/oră. Sursă foto Shutterstock
17:17
România, printre cele mai ieftine piețe ale muncii din UE. Cât câștigă angajații din București și care sunt domeniile cu cele mai mari salarii
Familia Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen, implicați într-un dosar instrumentat de DIICOT
14:40
Ionel Rusen, sponsor pentru Cristela Georgescu. Afaceristul săltat alături de Călin Georgescu are legături cu Rețeaua Bandenia, care spăla bani pentru spionii ruși
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”