„Astăzi, la nivelul metroului bucureştean, situaţia este încordată, iar activitatea este blocată parţial. În primul rând din cauza faptului că de o bună perioadă de timp, furnizorul de mentenanţă al trenurilor de metrou şi (ne)furnizorul trenurilor pentru magistrala V Drumul Taberei – Eroilor nu asigură trenuri suficiente pentru programul de circulaţie stabilit”, se spune în comunicat.

Potrivit sindicatului, acest lucru creează disconfort călătorilor.

„Situaţia se poate agrava, în sensul că activitatea se poate bloca total, cauza fiind blocarea negocierilor colective de muncă”, mai arată comunicatul.

USLM atrage atenţia că, în acest moment, sunt îndeplinite condiţiile declanşării conflictului colectiv de muncă la nivelul Metrorex, fapt ce poate conduce, urmând toţi paşii legali, până la greva de avertisment şi chiar la greva generală.

„(…) membrii USLM nu pot accepta ca, pentru munca depusă în condiţiile specifice metroului, o muncă având un caracter unic la nivel naţional, să le fie afectate drepturile ce li se cuvin pentru munca prestată şi mai ales menţinerea nivelului de trai, pentru faptul că îşi pierd sănătatea în subteranul Capitalei”, mai transmite sindicatul.

Călătorii vor fi informați prin intermediul presei despre evoluția „situației conflictuale” de la Metrorex, spun sindicaliștii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.