Zeci de poliţişti din cadrul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul de Interne s-au strâns în faţa Palatului Victoria, pentru a manifesta împotriva măsurilor anunţate încă din iarnă de guvernul Cîţu.

„Noi am ieşit încă de acum trei luni în stradă, pentru că au îngheţat salariile noastre, au îngheţat pensiile militare. De asemenea, am observat că au îngheţat şi pensiile civile, iar la începutul lui februarie au tăiat şi voucherele de vacanţă”, spune pentru Libertatea Marius Ionescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI.

Potrivit acestuia, organizaţia sindicală reprezintă interesele a aproximativ 40.000 de poliţişti.

„De asemenea, un aspect foarte important pentru care suntem în stradă îl reprezintă salariul minim, care a crescut doar cu 41 de lei, ceea ce reprezintă foarte puţin, în condiţiile în care România este o ţară bogată. Noi dorim să avem salarii la fel ca în vestul Europei. Să avem cu toţii salarii decente, pensii decente”, susţine Marius Ionescu.

„Noi vrem ca în România să fie garantat în plată un salariu minim la un nivel mai mare, pentru ca românii să nu mai plece din ţară. Noi protestăm în numele tuturor românilor, pentru că avem familii, avem copii şi nu ne dorim ca ei să plece în străinătate”, a mai spus Marius Ionescu.

Ulterior, sindicaliţtii SNPPC s-au îndreptat către sediul MAI, unde protestează sindicatul Europol.

Sindicatul Europol protestează în faţa MAI

Sindicatul Europol anunţă că protestează în faţa MAI între orele 10.00 și 14.00.

„Dacă ne întrebați cum a evoluat instituția Poliției Române după aproape două secole de funcționare, vă spunem doar că la fel ca și în 1802, când avem prima atestare oficială, mii de unități de poliție au toaletă turcească în curte, nu au deloc sau apa o găsești doar la lighean sau găleată. Și pentru că nu mai suportăm aceste condiții inumane și bătaia de joc la care suntem supuși de către guvernanți, astăzi, de Sfânta sărbătoare a Buneivestiri, ne vom striga nemulțumirile în fața MAI. La mulți ani, tuturor polițiștilor din România, rușine celor care ne conduc!”, au scris cei de la Europol pe Facebook.

162354703_1145133469266839_8701649306398191339_nIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 22
Citeşte şi:

Statistică INSP: doar 2 din 100.000 de români care s-au vaccinat cu rapel nu au dezvoltat imunitate, s-au îmbolnăvit și au murit

INTERVIU | Vicepreședintele PNL Florin Roman îi cere premierului Cîțu să poarte „o discuție serioasă” cu ministrul Voiculescu: „Ori ești solidar, ori pleci”

Serena continuă războiul cu Ion Țiriac. Replică înjositoare pentru miliardarul român
PARTENERI - GSP.RO
Serena continuă războiul cu Ion Țiriac. Replică înjositoare pentru miliardarul român
Dana Budeanu, FĂCUTĂ PRAF după anunțul de azi. Lucian Mândruță a intervenit imediat: ‘Knock-out’
Playtech.ro
Dana Budeanu, FĂCUTĂ PRAF după anunțul de azi. Lucian Mândruță a intervenit imediat: ‘Knock-out’
Denisa, o fată de 17 ani, a fost găsită spânzurată în curtea bunicii din Iași. Fata venise în vizită
Observatornews.ro
Denisa, o fată de 17 ani, a fost găsită spânzurată în curtea bunicii din Iași. Fata venise în vizită
Horoscop 11 mai 2021. Taurii se simt vizați de toate tensiunile din jur, chiar dacă știu că nu au legătură cu ei
HOROSCOP
Horoscop 11 mai 2021. Taurii se simt vizați de toate tensiunile din jur, chiar dacă știu că nu au legătură cu ei
Un poliţist local din Sectorul 1 şi-a reclamat şefii că l-au obligat să poarte uniforma de serviciu. Reacția primarului
Știrileprotv.ro
Un poliţist local din Sectorul 1 şi-a reclamat şefii că l-au obligat să poarte uniforma de serviciu. Reacția primarului
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Telekomsport
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)
PUBLICITATE
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)