„Tot sistemul fiscal din România a fost transformat într-un șvaițer, atât pe partea de venituri, cât și pe partea de cheltuieli. Singurul lucru care trebuia să se întâmple era ca el să plesnească. Da, a plesnit. Aici suntem”, a spus Eugen Rădulescu.

Și a continuat: „Angajamentul către Uniunea Europeană că vom ajunge la 4,4% deficit anul acesta era un angajament frumos, dar n-aveai nevoie de foarte multă știință ca să-ți dai seama că nu se poate”.

„Consiliul Fiscal a spus foarte clar, de la bun început, nu se poate asta. Veniturile sunt supraevaluate, cheltuielile sunt subevaluate. Asta îmi aduce aminte de anul 2010”, a încheiat bancherul care are peste trei de­cenii petrecute în poziţii de con­ducere în sistemul ban­car.

„Sistemul fiscal din România, transformat într-un șvaițer care a plesnit”, spune consilierul lui Mugur Isărescu
Eugen Rădulescu are 65 de ani și peste 30 de ani de experiență în domeniul bancar

Eugen Rădulescu a fost director al Direcţiei de politici monetare din cadrul BNR în perioada 1990-1996. Între 1999-2002, actualul consilier al lui Mugur Isărescu pe relația cu instituțiile financiare internaționale a fost preşedinte al Băncii Agricole, preluată în 2001 de banca austriacă Raiffeisen, dar şi al CEC Bank, între 2005 și 2007.

Povestea Marianei Stan, Directoarea Anului 2025, cea care a început reabilitarea școlii din Dor Mărunt cu doar un cal și-o căruță
Recomandări
Povestea Marianei Stan, Directoarea Anului 2025, cea care a început reabilitarea școlii din Dor Mărunt cu doar un cal și-o căruță

El a mai condus timp de 8 ani, până în iulie 2023, Direcţia stabilitate financiară din BNR.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (6)
Avatar comentarii

Paulica1968 11.09.2023, 19:39

Tipic românesc

Avatar comentarii

mica 11.09.2023, 20:20

Cine e de vina? Stim cu totii cine.

Avatar comentarii

AlexandraMilu 11.09.2023, 23:29

Logic.... Tipic...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.