CFR Călători va efectua, începând de marţi, 21 august, şi până în data de 15 septembrie 2018, lucrări de mentenanţă pentru îmbunătăţirea site-ului propiu, www.cfrcalatori.ro, însă acestea ar putea afecta funcţionarea tuturor aplicaţiilor, inclusiv "Mersul Trenurilor" şi "Bilete de tren online", a anunţat operatorul naţional feroviar de pasageri, prin intermediul unui comunicat.
"CFR Călători informează că în perioada 21 august - 15 septembrie 2018 se vor realiza lucrări de mentenanţă a site-ului www.cfrcalatori.ro. Atenţionăm utilizatorii site-ului că în perioada menţionată pot apărea unele intermitenţe în funcţionarea tuturor aplicaţiilor, inclusiv 'Mersul Trenurilor' şi 'Bilete de tren online'. Cerem scuze pasagerilor pentru eventualele neplăceri care pot apărea", se precizează în comunicat.
Operatorul menţionează că biletele de tren pot fi achiziţionate în prezent online de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele de bilete din gări, de la automatele ZebraPay, direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR precum şi de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).
Anul acesta, la începutul lunii mai, CFR Călători a “restructuraat” directorii. Ce economie a făcut compania.