The Guardian a realizat un material amplu în contextul protestului de sâmbătă titrând ”România se pregătește pentru proteste uriașe față „un mare pas înapoi” în domeniul supremației legii”. În cadrul acestui materiale jurnaliștii britanici au vorbit cu europarlamentarul Monica Macovei, pe care o numesc ”un arhitect al politicii anti-corupție din România” după ce în timpul mandatului în fruntea Ministerului Justiției au fost date mai multe legi și s-au înființat instituții precum DNA.

Criticii spun că schimbarea sistemului judiciar și propunerea de discriminare a unor fapte de corupție înseamnă că separarea puterilor în stat este „terminată”. România face cel mai mare pas înapoi în ceea ce privește statul de drept de la aderarea la Uniunea Europeană, o citează The Guardian pe Macovei înaintea protestelor de sâmbătă numite de jurnaliștii britanici ”cele mai mari proteste stradale din acest an”.

Protest în București, 20 ianuarie. Mii de oameni au anunțat că vor ieși în stradă, sâmbătă, la ceea ce se anunță a fi o manifestație de amploare. Protestatari din mai multe orașe ale țării s-au mobilizat pe rețelele de socializare pentru a-și manifesta nemulțumirea față de modificarea legilor justiției.

Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul
Recomandări
Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul

Mai multe evenimente au fost organizate pe Facebook, prin care românii sunt îndemnați să participe la protestul „România spune nu corupției. Toți pentru Justiție”.

Citește și: Un an de la preluarea mandatului de către Donald Trump: radiografia lucrurilor bune, rele și urâte

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Vlad Ciurea dezvăluie cele “10 porunci pentru creier”. Așa te menții sănătos. Numărul 9 nu trebuie să lipsească niciodată din activitatea ta zilnică
FANATIK.RO
Vlad Ciurea dezvăluie cele “10 porunci pentru creier”. Așa te menții sănătos. Numărul 9 nu trebuie să lipsească niciodată din activitatea ta zilnică
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Ea este fetiţa de nici 2 anişori care a murit strivită într-o creşă ilegală din Medgidia. Bona primea 800 de lei pe lună ca să aibă grijă de copil
Observatornews.ro
Ea este fetiţa de nici 2 anişori care a murit strivită într-o creşă ilegală din Medgidia. Bona primea 800 de lei pe lună ca să aibă grijă de copil
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI