În ziua votului, pe data de 18 mai 2025, balanța s-a înclinat serios în favoarea unuia dintre candidați. Iată cum arată situația în cea mai mare piață de predicții din lume.
Datele de duminică, 18 mai 2025, arată că Nicușor Dan este creditat cu 60% șanse de a câștiga alegerile prezidențiale, în timp ce contracandidatul său, George Simion, are 41% șanse, potrivit platformei Polymarket.
Pe 16 mai, Nicușor Dan era cotat cu 52% șanse de a câștiga, iar George Simion cu 48%, într-o luptă extrem de echilibrată. Însă cifrele sunt într-o continuă schimbare.
George Simion a avut cea mai mare cotă după primul tur al alegerilor prezidențiale pe 6 mai. Atunci era cotat cu 74% șanse.
Platforma de pariuri Polymarket a devenit faimoasă după alegerile din noiembrie 2024 din SUA, prezicând victoria detașată a lui Donald Trump, în contrast cu sondajele care indicau o cursă strânsă.