O tânără de doar 18 ani din Fălticeni, Suceava, care fusese diagnosticată cu depresie postnatală, a încercat să își pună capăt zilelor.
Cristina H., care recent a devenit mămică, a fost diagnosticată cu o depresie severă postnatală. În ciuda eforturilor depuse de familie pentru a o ajuta să treacă peste această perioadă și să se bucure de bebelușul său, tânăra mamă nu a scăpat de gândurile negre. Mai mult, deși medicii i-au dat un tratament pentru tulburare depresivă reactivă și tulburare anxioasă, aceasta a refuzat să îl ia.
În cele din urmă, fata de 18 ani a încercat să se sinucidă, ieri, și a înghițit mai multe medicamente. Din fericire, rudele au găsit-o la timp și au transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava, unde medicii au reușit să îi salveze viața. Ea este acum internată, iar starea sa rămâne gravă.