Au fost controlate 125 de mașini și s-au aplicat 120 de amenzi, în valoare de 48.000 de lei, în urma acțiunii în sistem cascadă, pe A1, în județele Alba și Sibiu, desfășurată duminică, 5 martie, de agenții Biroului de Poliție Autostrada A1 R, Vâlcea - Deva, scrie publicația Tribuna, care preia datele sintetizate de IPJ Sibiu.
19 permise de conducere au fost reținute, dintre care 12 pentru depășirea limitei de viteză admise, cinci pentru conducere sub influența alcoolului (valori de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Unul dintre șoferi a rămas fără permis din cauză că circula pe sens opus.
Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate șoferilor care au încălcat regimul de viteză, 86. Polițiștii au înregistrat cu aparatul radar un șofer 37 de ani, din București, care circula la volanul unul bolid de lux cu 210 km/h.
Șoferul a fost sancționat cu amendă de 1.305 lei, precum și cu suspendarea permisului pentru 120 de zile.