Două fete de 17 ani şi un băiat de 16 ani au fost loviti vineri de o mașină care a intrat pe trotuar, în apropierea Colegiului Tehnic Neniţescu din Brăila.
Accidentul a avut loc în jurul orei 12:20, pe Şoseaua Buzăului. „Din primele date se pare că un tânăr de 20 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Şoseaua Buzăului, către Calea Călăraşilor, în dreptul Colegiului Tehnic «C.D. Neniţescu» ar fi pierdut controlul volanului, a pătruns pe trotuarul pietonal unde a surprins şi accidentat trei pietoni minori, după care a ricoşat într-un gard”, a transmis poliția Brăila.
Trei adolescenți din Brăila au fost răniți în urma accidentului, două fete de 17 ani şi un băiat de 16 ani. Ei au fost duși la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest si drugtest, iar rezultatele au fost negative, dar îi vor fi luate și probe de sânge la spital. Poliția continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor accidentului.