Șoferul din Ploiești care a murit marți seară, în timp ce făcea întrecere cu altă mașină, avusese permisul de conducere suspendat, pentru comportament agresiv în trafic, informează Poliția Prahova.
Cuprins:
Un tânăr de 27 de ani, care conducea un BMW și se afla în mașină cu un alt prieten, a participat la o cursă ilegală pe Bulevardul Independenței din Ploiești.
„Aventura” a avut un sfârșit tragic. Conducătorul auto a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un copac, apoi a intrat într-un stâlp de electricitate, atât el, cât și pasagerul murind în urma impactului.
Șoferul BMW-ului, în vârstă de 27 de ani, avea un istoric de comportament agresiv în trafic.
„Cu privire la accidentul rutier din data de 10 decembrie a.c., din jurul orei 22:30, din municipiul Ploieşti, soldat cu decesul a doi tineri, revenim cu următoarele precizări: La data de 15 iulie a.c., şoferului decedat i s-a reţinut, în vederea suspendării, permisul de conducere, pentru săvârşirea contravenţiei de comportament agresiv în trafic”, informează Poliția Prahova, într-un comunicat de presă.
Permisul său de conducere fusese suspendat în iulie, dar i-a fost restituit după ce a contestat decizia în instanță.
„Împotriva actului sancţionator, acesta a formulat plângere contravenţională, sens în care i s-a restituit permisul de conducere, până la soluţionarea cauzei. Astfel, la momentul producerii accidentului rutier, acesta avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice valabil”, mai transmite Poliția Prahova.
Imaginile de la accident apărute online arată cum BMW-ul, aflat pe banda a doua, iese de pe bandă cu viteză foarte mare, intră pe contrasens și se izbește violent de un stâlp.
Poliția a identificat și audiat șoferul celeilalte mașini implicate în cursă, un tânăr de 26 de ani din Ploiești. Acesta se afla pe prima bandă a drumului în momentul accidentului.
Accidentul a avut loc pe bulevardul Independenței, una dintre cele mai circulate artere din Ploiești, mărginită de castani foarte bătrâni.
1_stm 12.12.2024, 17:00
Selectie naturala. Nu am pic de empatie pentru astia. Inconstienta si tupeu, atat. Daca politia si psihologii si-ar face treaba mai bine, ar face curse doar la karting si simulatoare.
ioioio 12.12.2024, 18:16
Și cam ce ar fi trebui să facă poliția în acest caz
maradona79 12.12.2024, 17:44
Daca cati, gasesti...vorba olteanului. Rest in pieces, smecherie!
MistyDo49 14.12.2024, 16:16
Poate avocatul, ce s-a bucurat că a luat bani pentru proces, se va gândi de două ori când acceptă să apere un astfel de contravenient. Acum îl are pe conștiință.