Șoferul, în vârstă de 47 de ani, a fost înregistrat de aparatul radar în seara zilei de 19 aprilie, pe DN 55, în afara localităţii Bechet, județul Dolj, în timp ce mergea cu viteza de 218 kilometri pe oră, relatează News.ro.
Șoferul a depăşit cu 128 de kilometri pe oră viteza maximă admisă pe respectivul tronson de drum, pe care se poate circula cu maximum 90 de kilometri pe oră.
Pentru această infracțiune, bărbatul originar din Craiova a rămas fără permisul de conducere pentru 120 de zile.
De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional, informează IPJ Dolj.
NicolaeS 20.04.2024, 15:55
S-ar parea ca sunt inca prea mici sanctiunile. Mai nou vitezomanii nu se multumesc cu depasirea limitei de viteza cu 30-40-50 km/ora. Trebuie neaparat sa fie depasita viteza cu cel putin 100 km/ora fata de limita legala. Ar trebui in unele situatii sa se ajunga la suspendarea pe cel putin 1 an sau chiar anularea permisului.
stanvasile 20.04.2024, 16:19
Pedepsit cu amendă înseamnă legal pentru un preț. Pentru unii câteva sute de lei nu sunt o sumă semnificativă. Ar trebui scoasă chestia cu jumătate din minimul amenzii. Daca vrei sa ii motivezi nu le da permisul până nu plătesc amenda.
Mitica_Cornel 20.04.2024, 16:31
In mod normal pentru o astfel de vitejie ar trebui anulat carnetul, cu dreptul de a face din nou scoala si a lua un alt carent dupa minim 1 an de zile (sau mai mult). Iar la a doua vitejie (dupa ce isi ia alt carnet) sa i se retraga definitv dreptul de a conduce.
K476 21.04.2024, 05:34
Ai grije ce iti doresti. Daca se face amenda 1000 de euro, urmatorul amendat ai putea fi tu.