Polițiștii din Mehedinți au prins, marți, în localitatea Vânju Mare, un șofer de 41 de ani din Botoșani, care conducea sub influența alcoolului. În aceeași zi, acesta a fost prins, din nou, băut la volan și cu permisul suspendat, notează publicația Gazeta de Sud.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost dus de polițiști la spital pentru a i se preleva probe de sânge.
„În aceeași zi, la ora 15.40, bărbatul, de 41 de ani, a fost depistat, din nou, de polițiștii din cadrul Poliției Oraș Vânju Mare în timp ce conducea autoturismul pe strada Republicii, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, iar, în urma testării cu etilotestul, a rezultat o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis poliția, într-un comunicat.
Bărbatul a fost dus, din nou, la spital pentru probe de sânge.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare cu propunere de arestare preventivă.
Bărbatul este cercetat pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea fără permis de conducere și pentru refuzul de prelevare a probelor biologice.