Mașina împodobită cu luminițe de Crăciun circulă prin Târgu Jiu

Un filmuleț cu o mașină împodobită de Crăciun a devenit viral pe TikTok. Proprietara automobilului l-a decorat cu luminițe, coarne și un nas roșu de ren și l-a scos la plimbare pe străzile din Târgu Jiu.

În comentariile postării de pe TikTok, oamenii au explicat că nu este ceva neobișnuit și că femeia este cunoscută în oraș pentru faptul că merge și face donații copiilor, circulând cu mașina plină de luminițe de Crăciun.

Deși mulți internauți au felicitat-o pentru ceea ce face, alții s-au întrebat dacă șoferița mai are talon, asta pentru că, deși arată inedit, este ilegal să îți decorezi mașina cu luminițe de Crăciun.

„Mai are talonul?”, a întrebat cineva în comentariile de la clipul video.

„E o fată care se ocupă cu donații. Merge și face cadouri, aduce bucurii copiilor. Nu va rămâne fără talon”, a scris o femeie.

„Din păcate, Poliția o să fie de altă părere”, a mai scris altcineva.

@lau161997 #foryou #sarbatori #fy ♬ sunet original - tzzzanca uraganu 🏆

La ce riscuri se supun șoferii care își decorează mașinile

Decorarea mașinilor cu luminițe de Crăciun nu este un trend nou. Anii trecuți, mai mulți șoferi din România au fost surprinși pe șosele, cu mașinile împodobite cu instalații luminoase.

Un tânăr șofer din Vâlcea a primit o amendă substanțială pentru decorarea excesivă a mașinii sale BMW cu leduri luminoase, asemănător unui brad de Crăciun. Poliția l-a oprit în trafic, aplicându-i o sancțiune și reținându-i certificatul de înmatriculare.

Incidentul a avut loc anul trecut, când polițiștii din Novaci au observat un autoturism circulând pe DN 67 C Rânca, dotat cu lumini LED neomologate pe caroserie. Șoferul, în vârstă de 25 de ani, și-a decorat mașina în spiritul sărbătorilor, montând ghirlande luminoase pe întreaga caroserie.

Conform Codului Rutier, este interzisă montarea pe autovehicule a luminilor neomologate sau a dispozitivelor de avertizare neautorizate.

Ca urmare, tânărul șofer a fost sancționat cu o amendă de 1.320 de lei, în baza articolului 13 din H.G. nr. 1391/2006. Pe lângă amenda primită, poliția a luat măsuri suplimentare, reținând certificatul de înmatriculare al BMW-ului.

Această decizie subliniază gravitatea încălcării regulilor de circulație și importanța respectării normelor de siguranță rutieră. Conform sursei citate, oficialii Poliției județene Gorj au declarat: „La data de 23 noiembrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Novaci au identificat în trafic un autoturism care circula pe DN 67 C Rânca și avea montate pe caroserie lumini de tip led, neomologate, ce se aflau în funcțiune în timp ce se deplasa”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.