Sorin Cîmpeanu a anunțat în premieră că dintre tinerii vaccinați, peste 10.000 sunt de 16 ani.
„Până prezent – vă pot da în premieră aceste date – deja avem peste 10.000 de tineri de vârsta de 16 ani vaccinaţi; de 17 ani avem 14.000 şi de 18 ani avem 21.000. Deci, sunt elevi toţi aceştia, sunt cazuri în care au fost iniţiative locale, susţinute de DSP, de inspectorate, de şcoli”, a spus Sorin Cîmpeanu.
„Iată că fiind autorizat (n.r. – vaccinul) peste 16 ani, avem peste 40.000 de tineri de această vârstă care s-au vaccinat deja şi este un exemplu foarte bun, pe care ţin să îl apreciez public”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul educației a precizat că va stabili strategia pentru vaccinarea copiilor între 12 și 15 ani, după ce vaccinul pentru această categorie de vârstă va fi autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului.
„Va trebui întâi să aşteptăm să fie autorizat vaccinul pentru această categorie de vârstă, sub 16 ani, de către Agenţia Europeană a Medicamentului, apoi autorizat de către cei îndreptăţiţi în ţară, apoi vom avea o discuţie pe care deja am stabilit-o cu colonelul Valeriu Gheorghiţă, pentru a vedea care este modul cel mai eficient de organizare a vaccinării în şcoli”, a precizat Sorin Cîmpeanu.
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că se aşteaptă ca, la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, Agenţia Europeană a Medicamentului să acorde autorizarea de imunizare şi pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani.
„În general, există un decalaj de circa o lună între o autorizare eliberată de FDA (Agenţia americană pentru Medicamente) şi eliberată de Agenţia Europeană a Medicamentului. Deci, ne aşteptăm ca, probabil, sfârşit de mai – început de iunie să acorde şi Agenţia Europeană a Medicamentului această autorizare”, a explicat Valeriu Gheorghiță.
FOTO: EPA
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro