„Referendumul a devenit inutil şi nu îşi mai are sensul în acest moment. Noi sperăm ca legea să fie promulgată cât mai repede, dar nu înseamnă că nu facem nimic, ne-am apucat să adunăm câinii de pe stradă. Nu se întâmplă nimic, ca să liniştesc şi iubitorii de animale, să nu creadă că ne repezim în ei şi… înainte de lege, de promulgare. Îi strângem de pe străzi”, a declarat Oprescu, la finalul şedinţei CGMB în care referendumul local privind câinii comunitari a fost anulat.

Primarul general susţine că primarii nu au avut o lege pe baza căreia să acţioneze operativ pentru strângerea câinilor maidanezi.

„După noua lege abandonul se va pedepsi sever şi municipalitatea îşi va face o structură pentru monitorizarea acestor nereguli. Importantă este identificarea, sterilizarea şi respectarea legii după 14 zile”, a spus Oprescu, conform Agerpres.

Parlamentul a adoptat marţi o lege care obligă primăriile să strângă câinii fără stăpân de pe străzi şi să-i cazeze în adăposturi timp de 14 zile lucrătoare. În acest timp, animalele pot fi revendicate, în cazul în care unele dintre ele s-au pierdut de stăpâni, sau adoptate de cei care doresc acest lucru. În fine, după expirarea termenului, animalele care au rămas în adăposturi vor fi eutanasiate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.