Sosia lui Ceausescu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Lumea a inceput sa il confunde pe Barbu Marica cu Nicolae Ceausescu in urma cu aproximativ 20 de ani. Dupa 1985 s-a gandit sa se foloseasca de confuzie. A reusit ceva, dupa 1987, dar in 1989 "originalul" a fost impuscat. Dupa "evenimente" a stat cuminte cateva luni, pentru a nu avea neplaceri. In 1995 a participat la un concurs de sosii, organizat de un post de televiziune. A luat premiu, dar nu a aparut pe sticla, deoarece organizatorii au considerat ca nu mai este cazul sa readuca in prim-plan "tristele amintiri". A incercat apoi sa participe la o comemorare, la mormantul fostului dictator, si era sa fie tavalit de nostalgicii acolo de fata.
In 1945 Barbu Marica avea deja 24 de ani. Originea sanatoasa, de muncitor, l-a ajutat sa intre in Partidul Muncitoresc, apoi se evolueze in ierarhie. Nu mult, dar nici putin. Toata viata a mers pe ideea: nici prea-prea, nici foarte-foarte. Smecheria era sa ia intotdeauna cuvantul, in sedintele de partid, primul. Nu trebuia sa spuna mare lucru, dar sa fie primul, sa fie luat in evidenta. Pana in 1960 a ajuns activist pe probleme de cultura. Mai precis: teatru. Trebuia sa vizioneze fiecare spectacol indicat de superiori, pentru a vedea daca artistii nu aduc cumva pe scena mesaje "necorespunzatoare". Intre timp urma si cursurile Universitatii de Marxism, la seral. Vremuri bune, lume buna, nu se arunca in aprecieri pana nu consulta regizorii sau actorii, statea la berici cu George Vraca, cu tanarul actor Rebengiuc, organiza intalniri educative intre artisti si muncitori etc.
Prima si ultima intalnire directa dintre Barbu Marica si Nicolae Ceausescu s-a consumat intr-un balcon al cladirii M.I.C.M., de pe Calea Victoriei, in 1961, cand inca nu semana cu viitorul dictator. Pe vremea aceea, Ceausescu era sef UTC si isi punea problema numarului prea mic de brigadieri pe santierele Romaniei. Activistul pe probleme de cultura Marica a speculat imediat momentul si i-a propus pe cei doi frati ai sai. Ajunsi la locul de munca prin recomandarea unui sef, acestia aveau sansa sa ajunga imediat sefisori si sa evolueze "sanatos". Asa a fost intotdeauna Barbu, a sarit in ajutorul semenilor sai ori de cate ori putea.
Intre timp nu a uitat sa-si intretina fizicul. A fost un abonat al pistei de alergare de pe stadionul Steaua, foarte multi ani. Acesta a fost motivul pentru care abia prin 1975, la 54 de ani, a inceput sa se ingrase si sa semene cu Ceausescu, presedintele care a avut cele mai multe epitete din istoria Romaniei. Marica nu si-a dat seama de asemanare decat dupa mai multi ani, cand acest lucru a devenit socant.
Prima experienta in calitate de sosie a avut-o in 1986, in Piata Progresul, unde isi facea de obicei cumparaturile. La un moment dat a observat ca, intrand in piata, oamenii au inceput sa se agite. Dupa cateva saptamani s-a prins ca era confundat cu Ceausescu si ca agitatia avea drept scop punerea la punct a spatiilor comerciale, ca "a venit tovarasul printre noi". Si apareau in galantare, ca prin minune, carnea, ouale, zaharul, uleiul... piata adevarata.
La scurt timp a avut parte de o alta intamplare, pe stadionul Steaua, in timp ce isi facea alergarile. La un moment dat, cativa militari de la paza s-au repezit spre marginea pistei si l-au salutat intr-o pozitie de drepti exagerat de viguroasa. Au continuat cu salutul ori de cate ori ajungea Barbu Marica in dreptul lor. In cateva minute au fost scosi si cei cativa spectatori prezenti in tribune.
Barbu a tratat statutul de sosie neoficiala in stilu-i caracteristic: nici prea-prea, nici foarte-foarte. Si-a vazut de treaba, dar a inceput sa umble imbracat mai ingrijit, pentru orice imprejurare. A venit apoi momentul 1987, cand lucrurile s-au stricat rau, iar un kilogram de carne in plus nu strica nimanui. Ar fi dorit sa devina sosie oficiala, dar nu i-a cerut nimeni acest lucru.
Dupa un timp, cei de la Progresul s-au prins ca nu era seful cel mare. A inceput sa bata alte pietele, pe o arie mai larga a Bucurestiului. Aprovizionarea familiei s-a imbunatatit iar. Putea sa o duca asa mult si bine, dar a venit momentul 1989.
"Pe 22 decembrie 1989, dimineata, eram pe strada. Ma plimbam ca orice pensionar, cand vad lume incolonata ca merge spre centru. Abia dupa ora 14.00 am aflat ce s-a intamplat. Nu am mai iesit din casa cateva luni, sa nu fiu confundat", isi aminteste Barbu Marica.
Cand lucrurile au revenit la normal, cat de cat, si-a reluat plimbarile. In locurile publice era intampinat cu: "Uite ca nu l-au omorat!". S-a gandit sa-si foloseasca din nou "calitatile" fizice si s-a inscris, in 1995, la un concurs de sosii pentru o emisiune televizata. Se dadeau si premii. Omul s-a numarat printre castigatori, dar nu a aparut la finala televizata, deoarece s-a considerat ca nu da bine rememorarea lui Ceausescu, cand lumea abia a scapat de el. Se apropiau alegerile din 1996.
"Recent, m-am dus si eu la comemorarea lui Ceausescu la mormant. Am stat mai departe de grupul de oameni, mie nu mi-a placut niciodata sa ies prea in fata. M-au vazut totusi si au venit la mine, ca ce caut acolo, sunt din familie, din Scornicesti? Am venit sa ii spionez? Nu stiu de ce erau nervosi. Cum nu-mi place sa ies in evidenta, am plecat repede. Mi-am vazut de treaba. Asta e. Sanatate!"
