Unul din credulii inselati de „doamna judecator” pretinde ca i-a dat acesteia 5.000 de dolari ca sa-l ajute la necaz. Doina Dobrescu este acum in arest, dar nu recunoaste nimic. In urma cu cateva luni, ea a dat in judecata ziarul Libertatea, pentru ca a semnalat activitatea ei infractionala, cerand daune morale de 500 milioane lei (vezi facsimil). Din surse confidentiale am aflat ca femeia era inglodata in datorii si ca scadenta a impins-o la rele.
In varsta de 49 de ani, Doina Dobescu, sotia unui fost si cunoscut judecator, este patroana unui restaurant care se afla la intersectia strazilor Labirintului si Matei Basarab din Capitala. Se pare ca afacerile nu i-au prea mers si a fost nevoita sa ipotecheze casa. Dar de unde bani pentru datorii? Pe usa apartamentului ei scrie „Judecator Dobrescu”. Probabil ca de aici i-a si venit ideea…
Totul a pornit de la autodenutul lui Marius Viorel Oana, care spune ca i-a dat lui Dobrescu 5.000 de dolari ca sa-l faca scapat pe fratele lui, Claudiu, arestat preventiv pentru detinere de valuta falsa. Oana aflase despre „puterile” judecatoarei de la CSJ de la un amic de-al sau, ospatar la localul unde Doina Dobrescu era patroana. Cei doi au luat legatura in toamna anului trecut. Atunci, Dobrescu le-ar fi promis familiei Oana si rudelor unui alt barbat, cercetat in acelasi dosar, ca poate interveni pe langa procuror pentru ca cei doi sa fie cercetati in stare de libertate. „Judecatoarea” ar fi vrut 5.000 de dolari din partea celor doua familii. Doar Oana a fost de acord. Dupa vreo cinci intalniri cu Doina Dobescu, de fiecare data la restaurantul „XXL”, el spune ca i-a dat acesteia banii ceruti. Barbatul sustine ca a facut cu greu rost de dolari, dupa ce si-a ipotecat casa si s-a inglodat in datorii. Fratele lui a ramas insa in arest si, mai tarziu, a fost trimis in judecata. Atunci, Viorel Oana a cautat-o din nou pe Doina Dobrescu. Aceasta l-a trimis insa la procuror sa-si ia banii.
In timpul anchetei, procurorii au descoperit in jur de 15 persoane care o credeau pe Dobrescu judecatoare. Potrivit acestora, femeia avea tot timpul la indemana Codul penal si chiar raspundea la telefon: „Judecator Dobrescu”. Mai mult, atunci cand un barbat a aruncat o sticla incendiara spre membrii unei instante de la CSJ, Doina ar fi rasuflat usurata, spunand: „Asta este sala mea de judecata. Bine ca nu am fost acolo!”.
In mai 2001, politistii Sectiei 19 incepeau urmarirea penala impotriva Doinei Dobrescu, patroana firmei „D&D-Doinas Impex”, pentru ca inselase o asistenta medicala, absolventa a unei facultati de Drept, promitandu-i, in schimbul a 2.000 de dolari, ca o „baga” in Baroul de avocati fara examen. Pentru aceasta stire, la 31 iulie 2001, Doina Constanta Dobrescu a dat in judecata ziarul Libertatea pentru calomnie, solicitand sa i se plateasca 500 milioane lei. Procesul e inca pe rol la Judecatoria sectorului 2.
Luni, procurorii de la Parchetul Curtii Supreme de Justitie au emis pe numele falsei judecatoare un mandat de arestare pentru 30 de zile. Acuzata de trafic de influenta, Doina Dobrescu a contestat masura arestarii preventive pe motiv ca este „prea aspra”. Astazi, la Tribunalul Bucuresti, judecatori adevarati vor hotari daca plangerea acesteia este sau nu intemeiata.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.