Uneori, ai impresia că nu-ţi mai lipseşte nimic, pentru a fi fericit. La fel părea şi viaţa Gabrielei Vranceanu Firea (37 de ani), vedeta Antenei 1 şi realizatoarea emisiunii “Ştirea Zilei”, de la Antena 3. Până duminica trecută, 24 ianuarie, când soţul ei, Răsvan Firea, a fost răpus de un atac cerebral, la doar 54 de ani.
Cei doi au împreună un băiat de 14 ani
Parcă Dumnezeu a rânduit ca poveştile de iubire să se termine trist. Şi prea devreme. Duminică, 24 ianuarie, Răsvan Firea, cel care de aproape 17 ani era soţul Gabrielei Vrânceanu Firea, a murit la Spitalul Fundeni, răpus de un atac cerebral, lăsând în urmă nu doar o soţie îndurerată, ci şi un fiu, Tudor, în vârstă de 14 ani. Acum patru luni, el fusese supus unui transplant de rinichi.
Povestea Gabrielei şi a lui Răsvan a început în 1993. După cum mărturisea pentru Formula As, acum câţiva ani, chiar vedeta Antenei 1, întâlnirea a avut loc cu prilejul primei ediţii a turneului de tenis de câmp Romanian Open Tennis, organizat în Bucureşti: “Ca jurnalist, eu intervievam toate persoanele cunoscute care se perindau pe acolo. La un moment dat, n-am mai avut timp să revin în loja rezervată presei şi-am rămas captivă în cea a VIP-urilor. M-am ghemuit în- – tr- un colţ, încercând să nu deranjez pe nimeni, dar un domn din stânga mea a început să mă chestioneze: unde lucrez? Ce fac? Da cu ce ocazie? Eu i-am răspuns cam apatic.(…) Printr- un prieten comun mi-a aflat numărul de telefon şi vreme de o lună a tot insistat să ne vedem”.
Iar insistenţa a fost răsplătită, cei doi căsătorindu- se la scurt timp, pentru ca în octombrie 1995 să vină pe lume Tudor, băiatul lor. Fost atlet de performanţă şi antrenor de atletism pentru câţiva ani, Răsvan Firea avusese probleme medicale încă din 1998, când suferise primul infarct. Dar, după câteva intervenţii chirurgicale, viaţa familiei Firea părea a intra în matca poveştilor în care doi oameni stau împreună “până la adânci bătrâneţi”.
Destinul a vrut însă altfel, ducând la ceruri, mult prea devreme, sufletul lui Răsvan Firea.
Soacra realizatoarei TV a murit acum două săptămâni
Gabriela Vrânceanu Firea trece, în prima lună a acestui an, printr-o perioadă deosebit de grea. Cu două săptămâni înainte de moartea soţului, la 8 ianuarie, decedase şi mama acestuia, Elena Firea, la vârsta de 82 de ani. Soacra vedetei tv fusese arbitru internaţional şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică. De asemenea, Elena Firea a fost decan şi rector al Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport (ANEFS), în perioada 1981-1990, fiind prima femeie care a ocupat aceste funcţii.