„De vineri nu am mai făcut internări în compartimentul COVID. Avem speranța ca o parte din pacienți să fie negativi la al doilea test și să poată fi externați. Ultima săptămână a dus la creșterea numărului de internări, nu ne-am mai confruntat până acum cu ocuparea completă a paturilor la pavilionul COVID”, a spus Beatrice Mahler, care speră să elibereze paturile după ce persoanele fără simptome care au fost internate ar putea pleca acasă, arată Digi24.

Managerul de la Marius Nasta susține însă că gravitatea cazurilor a scăzut de la începutul epidemiei.

„Diferența față de perioada de început e legată de tipul de cazuri internate, gravitatea cazurilor acum e mult redusă, sunt și pacienți asimptomatici”, a spus ea, adăugând că posibilitatea ca oamenii să poată pleca după prima perioadă de observație ar ajuta la decongestionarea spitalelor.

Există însă o condiție, a spus medicul.

„Ca pacientul să poată pleca acasă e un lucru bun și pentru spital, și pentru pacienți, dar doar dacă aceste persoane să mențină autoizolarea, să respecte regulile. Suntem deschiși la un astfel de scenariu”, a declarat Beatrice Mahler.

Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, a semnat marţi un ordin de ministru prin care pacienţii COVID-19 asimptomatici vor fi izolaţi acasă, cu condiția să petreacă zece zile în spital. Asta pentru că simptomele pot apărea şi în a cincea zi de la infectare și e necesară monitorizarea pacienților, a explicat Tătaru.

Ad placeholder
Țări din întreaga lume, lovite de o creștere a numărului de îmbolnăviri. Lecțiile învățate după primul val epidemic
Recomandări
Țări din întreaga lume, lovite de o creștere a numărului de îmbolnăviri. Lecțiile învățate după primul val epidemic

„În a şaptea zi se efectuează un test care, dacă este negativ, la zece zile se merge acasă. Dacă este pozitiv totuşi, dar cel uşor asimptomatic nu mai are simptome de cel puţin trei zile, la zece zile va pleca acasă cu izolare la domiciliu până la 14 zile sub supravegherea medicilor de familie. Acest ordin va fi semnat marţi, pentru a descongestiona spitalele, dar nu putem da un asimptomatic acasă în prima zi când s-a prezentat, pentru că nu ştim cum va avea evoluţia. Să lăsăm specialiştii să decidă dacă un caz este asimptomatic sau nu”, explica marți seara Nelu Tătaru.

Citeşte şi:

Rareș Bogdan, prima reacție după imaginile publicate de Libertatea de la petrecerea cu 100 de persoane: „Articolul e o tâmpenie”

Cum au devenit interlopii lui Bebino membri PSD ai lui Băluță și apoi polițiști locali!

La 27 de ani, și-a lăsat jobul în IT și construiește o casă pentru o mamă singură cu șase copii. Mai are nevoie de 5.000 de euro ca să o termine

CTP publică o poză senzațională: cine e personajul misterios din spatele lui Țiriac
PARTENERI - GSP.RO
CTP publică o poză senzațională: cine e personajul misterios din spatele lui Țiriac
Săraca! Ce a ajuns să facă pentru bani Viorica Dăncilă! Cum și-a BĂTUT JOC PSD de ea, după ce au forțat-o să demisioneze
PARTENERI - PLAYTECH
Săraca! Ce a ajuns să facă pentru bani Viorica Dăncilă! Cum și-a BĂTUT JOC PSD de ea, după ce au forțat-o să demisioneze
Horoscop 21 septembrie 2020. Capricornii au nevoie de răbdare pentru a putea ajunge la concluzii corecte
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2020. Capricornii au nevoie de răbdare pentru a putea ajunge la concluzii corecte
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii
Telekomsport
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii