Corpul de Control al Ministerului Sănătății susține că spitalul a cheltuit nejustificat bani pe contracte cu firme de pază şi pe mentenanța sistemului informatic. Contracte care ar fi fost, conform raportului, acordate prin încredinţare directă, fapt care încalcă legea.
Problemele, identificate de un control al Ministerului, datează din perioada anilor 2014 – 2016 și se referă la contractarea suspectă a unor servicii de pază precum și la nerespectarea unor norme de securitatea muncii.
Potrivit Digi 24, DNA este sesizată pentru nereguli privind contractarea serviciilor de pază şi protecţie, asistenţă pentru software fără documente justificative de prestare efectivă a serviciului care a fost plătit, servicii de reparare, întreţinere şi administrare a sistemului informatic fără să justifice în niciun fel suma plătită lunar pentru acest contract.
De asemenea, au fost semnalate nereguli și în ceea ce privește mentenanţa şi actualizarea sistemului informatic pentru gestiunea financiar-contabilă, SNIManager, pentru care s-au făcut cheltuieli nejustificate în condiţiile în care programul nu a fost implementat la nivelul tuturor structurilor şi nu poate genera în timp util realitatea patrimoniului spitalului, securitate şi sănătate în muncă şi SU (situaţii de urgenţă) pentru diferenţe de preţ nejustificate în anii 2014, 2015 faţă de 2016.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro