Codul Fiscal proaspăt intrat în vigoare măreşte valoarea impozabilă şi modifică şi modul de calcul al suprafeţei pentru apartamentele de bloc. “Suprafaţa utilă rezultată din acte se actualizează cu un coeficient de majorare la exterior de 1,4 – 40% – faţă de 2015, când era 1,2 – 20%”, potrivit consultantului fiscal Adrian Benta. Acest coeficient stabileşte, practic, un impozit şi pentru pereţii, holurile, liftul, casa scării, plus terenul de sub bloc aferent. Aşa se face că la un apartament de 60 de metri pătraţi utili, suprafaţa impozabilă creşte de la 72 mp anul trecut la 84 mp anul acesta. Rezultatul? În majoritatea oraşelor, creşterea impozitelor va fi mai mare pentru cei care locuiesc la bloc decât pentru cei care stau la casă. În Bucureşti, de exemplu, impozitul pentru apartamente se majorează cu 25%, în timp ce pentru case creşte doar cu 7%. De acum înainte, impozitul va fi calculat în funcţie de destinaţia clădirii, adică de modul în care folosim spaţiul (locuinţă sau firmă). Aşa se face că persoanele care au mai multe case pe numele lor nu vor mai plăti impozit aproape dublu pentru a doua clădire şi chiar triplu pentru a treia sau a patra. În schimb, cine îşi foloseşte apartamentul drept sediu de firmă, PFA sau cabinet are de plătit un impozit cu 250% mai mare. Asta înseamnă că pentru un spaţiu de 50 mp în Bucureşti impozitul ajunge acum la 364 de lei, faţă de doar 145 de lei în 2015. Dacă la spaţiile de locuit cota de impozitare va fi de maximum 0,2%, pentru firme poate ajunge până la 2% din valoarea clădirii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_355721eca2e817a0b28579cab9a9fca8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6e89aeb86663aeb2ca96187f256fca75.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fe63f7ecfe76ba356e3c12d34cc0d859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8286e0e013a31e5326eee8b29042e37b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ac307b3fabdcd88c0c9e71b054963dae.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b0b78bce03d5a2c735fe4f7ed42e1726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_943bd589897d13f1f4aeeab5c08d1531.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8e7fe8d2c12c68dd853764ffa0e25cb1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_7487f654eaf4e867f6de46c5b40e0381.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_dddd433ec1f86c990ec8a1c034321074.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b681efb2b482e6b1118ccf34ae382581.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_02fc53635ea0135ce02f95756c30f066.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_395662baf2cfe1b789f6618d66d8af8a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b0c7f2e533a4cff80fc8db1805f41db1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_acd6d3547c57a66c195f7b1686a8a970.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c8867dafbf7b2f24feeaf1d9dcf10b6d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_d7f9120c843d9663f1a676ab02e3349c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2c51935e9925070f07c38e077deaff16.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_c6ab39c9655823e8c8aa5489577bb312.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b31cb733ebcc48c7fd2fdeb579a2dae9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5bf2a3e12432dfd0d7cf59eb37d54969.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.