A stat șase ore pe holurile spitalului pentru scoaterea unei căpușe! Intervenția a durat două minute

Comentează

Un angajat al Consiliului Județean din Iași a probat pe propria lui piele ineficiența din unitățile de primiri urgențe ale spitalelor din oraș! Mușcat de o căpușă, acesta a petrecut șase ore pe holurile mai multor unități medicale ca să fie tratat.

Aflat în postura de pacient, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Iași, a petrecut o zi întreagă plimbându-se între spitale și așteptând în fața ușilor, după ce a fost mușcat de o căpușă, scrie Ziarul de Iași. ”M-a muşcat o căpuşă, am încercat să o scot şi s-a rupt, capul rămânând înfipt în piele. Mi-am zis că nu are niciun rost să merg în urgenţă pentru atâta lucru, dar până la urmă tot acolo am ajuns”, a povestit Sebastian Tătaru.

Acesta a mers la Spitalul de Boli Infecţioase, însă, după o consultaţie de câteva minute, în care s-a constatat că este într-adevăr vorba de o muşcătură de căpuşă, el a primit o trimitere către Clinica I Chirurgie a Spitalului ”Sf. Spiridon“, spitalul de boli infecţioase nefăcând intervenţii chirurgicale.

Trimis la UPU, deși nu era o urgență

”La Clinica I mai bine de o oră, până să se uite cineva la mine. De fapt, am oprit eu un medic şi i-am prezentat trimiterea. S-a uitat, a constatat că există o muşcătură şi m-a trimis la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), pentru că nu putea face intervenţia chirurgicală fără o hârtie de acolo. Am încercat să explic că, în fond, nu este nicio urgenţă, e doar o muşcătură şi am trimitere de la Infecţioase, dar degeaba”, a povestit Tătaru.

La UPU, aşteptarea pacientului s-a prelungit timp de patru ore. Cum muşcătura nu era considerată o urgenţă, pacientul a fost preluat doar după ce au fost făcute consultaţiile la cazurile serioase.

”Mi s-au făcut hârtiile necesare şi m-au trimis înapoi la Clinica I Chirurgie, dar nu înainte să trebuiască să aştept un brancardier, deşi evident că puteam merge şi pe picioarele mele. Până la urmă, nu m-au dus cu brancarda, dar am aşteptat să mă conducă cineva, că aşa e procedura”, a mai precizat acesta.

De frică, medicii respectă procedurile la sânge

Operaţia de eliminare a capului căpuşei a durat doar două minute, timpul total de aşteptare şi de plimbare între spitale şi secţii fiind însă de peste şase ore.

”De atâtea scandaluri, medicii se tem şi urmează la sânge litera reglementărilor. Acestea sunt într-adevăr procedurile într-o zi de weekend. Toate cazurile prezentate la spital sunt înregistrate în UPU, deci trebuia să ajungă obligatoriu la noi. Chiar dacă era o intervenţie simplă, cei de la Clinica I au preferat să urmeze strict procedura şi să ceară înregistrarea cazului în UPU. Fiind o urgenţă de cod verde spre albastru, adică aproape inexistentă, a fost lăsat la urmă. În multe cazuri, vin la UPU pacienţi care apreciază ei că reprezintă o urgenţă, deşi nu sunt. Acum a fost un pacient care nu voia să aglomereze medicii, dar din păcate s-a ajuns în acelaşi punct”, a explicat medicul-şef al UPU, Diana Cimpoeşu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
18:05
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
18:03
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
17:47
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
18:03
Kelemen Hunor spune că UDMR nu va face parte din următorul Guvern „aproape 100%”, dar „putem susţine un guvern în jurul PSD”
Ilie Bolojan este premierul României din 23 iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
16:06
Ilie Bolojan, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziție”
Ultimele știri
20:11
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
19:55
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
19:48
Cum a fost prins un instalator, criminal în serie, după ce o victimă a vorbit cu angajata de la bancă în Polonia
LiveText
07:05
Nicușor Dan anunță al patrulea premier desemnat la ora 21.00, după mai bine de 5 ore de consultări. PSD l-a propus pe Grindeanu, PNL refuză un Guvern PSD, iar AUR și USR vor anticipate
TRENDING
16:51
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
17:22
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
O persoană care ține un portofel gol
17:02
Aproape jumătate dintre români se tem de sărăcie, iar îngrijorările lor sunt mult peste cele din Uniunea Europeană
consiliul local iasi (2) copy
Analiză
17:00
Blocaj imobiliar fără precedent în România: războiul politic paralizează proiecte cu mii de apartamente la Iași
O rețea de stâlpi de curent electric
16:19
De ce în România curentul este de 8 ori mai ieftin la prânz decât seara: șeful ANRE explică de ce avem nevoie urgentă de baterii de stocare
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”