Dacă autorităţile nu vor face o ofertă proprietarului care deţine opera evaluată la 20 de milioane de euro, lucrarea va fi scoasă la licitaţie. “Noi nu am primit nici o manifestare de interes din partea Ministerului Culturii”, a declarat Alexandru Bâldea, proprietarul galeriei de artă care se va ocupa de evenimentul în cadrul căruia va fi adjudecată cea mai valoroasă operă aflată în interiorul graniţelor României. Casa de licitaţie a primit deja şase oferte de la colecţionari particulari sau muzee din străinătate. “Cuminţenia Pământului” a fost cumpărată în 1910 de bunicul actualului proprietar direct de la Brâncuşi. Premierul Victor Ponta a afirmat, zilele trecute, că opera aparţine, de fapt, statului român. “Singura operă a lui Brâncuşi rămasă în România, «Cuminţenia Pământului », a fost retrocedată, deşi la dosar erau toate actele prin care statul era proprietar legal, iar acum, ca să nu fie vândută, trebuie să plătim 20 de milioane de euro. (…) Eu i-am cerut ministrului justiţiei să sesizeze CSM şi dacă constată că nu eu am dreptate, o să-mi cer scuze. Dar dacă se constată că un judecător a greşit, acela trebuie să plătească”, susţine Ponta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.