Echipa din Ghencea a plecat sambata intr-un nou stagiu de pregatire in Olanda, dupa cel de la Kaprun (Austria), din care se intorsese joi. Pana la acest moment stelistii au fixate doar doua amicale: cu Rizespor (12 iulie) si NAC Breda (18 iulie).
Localitatea Mierlo se afla in sudul Olandei, in provincia North Brabant. La 1 ianuarie 2005, Mierlo s-a unit cu Geldrop si au format regiunea Geldrop-Mierlo. Avand un caracter rural, spatiile verzi predominand, localitatea se intinde pe 18.09 km2 si are o populatie de doar 10.625 de locuitori.
Hotelul Carlton de Brug va fi gazda delegatiei Stelei pe intreaga durata a cantonamentului. Stabilimentul de patru stele, aflat in zona de padure si la aproximativ 16 km de Eindhoven, dispune de foarte multe facilitati – de la sala de forta, piscine sau sauna, pana la terenuri de tenis sau de golf.
Acesta era de altfel locul preferat al “ros-albastrilor” pentru stagiile de pregatire in “era Piturca”, datorita linistei pe care o confera locul. De acest lucru s-a convins si tehnicianul Cosmin Olaroiu in luna februarie, cand a efectuat aici un mini-cantonament inaintea meciului-tur cu Heerenveen, din 16-imile Cupei UEFA.
Oli a deplasat in Olanda intreg lotul pe care il are la dispozitie, mai putin noua achizitie, Klemi Saban, care va face azi jonctiunea cu echipa. Prospat casatorit, Saban a fost nevoit sa se intoarca in Israel, deoarece traditia spune ca la primul Sabat de dupa nunta mirele trebuie sa fie urcat pe Altarul Sfant pentru a fi binecuvantat de rabin.
De asemenea, Eugen Baciu, suspect de hepatita, motiv pentru care a ratat stagiul de pregatire din Austria, a primit ok-ul din partea medicilor pentru a pleca la Mierlo.
Lotului Stelei i se vor mai adauga si alti fotbalisti straini cu care conducerea clubului se afla in aceste zile in discutii avansate, fapt confirmat chiar de managerul Meme Stoica.