Dirijorul austriac s-a prăbuşit pe scenă în timp ce dirija opera „Femeia tăcută” de Richard Strauss la Teatrul Naţional din München. Sâmbătă, Opera de Stat Bavareză a anunțat că Stefan Soltész a decedat, potrivit Agerpres.
„Cu consternare şi profundă tristeţe (Opera de Stat Bavareză) trebuie să anunţe decesul lui Stefan Soltész", a transmis instituţia într-un comunicat de presă.
La rândul său, Directorul general al Operei de Stat Bavareze, Serge Dorny, s-a declarat „profund întristat" de moartea dirijorului, în vârstă de 73 de ani. „Pierdem un dirijor talentat", a scris el pe Twitter.
În lunga sa carieră, maestrul austriac de origine ungară a dirijat în operele din Viena, Graz, Hamburg şi Berlin.
A fost director muzical la Staatstheater Braunschweig (centrul Germaniei) din 1988 până în 1993 şi dirijor al Operei Flamande din Antwerpen şi Gent din 1992 până în 1997.
Stefan Soltész a debutat pe scena Operei de Stat Bavareze în 1995.