Stephane Bourgoin pretindea că s-a antrenat la baza de pregătire a FBI de la Quantico, că soția lui a fost ucisă în 1976 de un criminal în serie care peste doi ani, când a fost prins, a mai recunoscut alte zeci de crime, că a fost fotbalist profesionist etc., dar toate au fost numai minciuni, a notat The Guardian.

De unde s-a inspirat în privința poveștii cu presupusa soție moartă

În ianuarie, o investigație făcută de un colectiv anonim l-a acuzat că minte în privința trecutului său.

Stephane Bourgoin a recunoscut că soția despre care pretindea că i-ar fi fost ucisă n-a existat niciodată.

El a inventat povestea cu soția care i-ar fi fost ucisă după cazul unei tinere, Susan Bickrest, în vârstă de 24 de ani, pe care a cunoscut-o într-un bar din Florida în 1975 și care a fost ucisă de criminalul în serie Gerald Stano. Acesta, după ce a fost prins, a recunoscut 41 de crime. Stano a fost executat în 1998.

Bourgoin a menționat că n-a călcat prin baza de pregătire FBI de la Quantico și că niciodată n-a fost fotbalist profesionist, cum afirmase.

Bourgoin a mai precizat că nu l-a întâlnit niciodată pe celebrul criminal Charles Manson, cum spusese anterior și că, oricum, a mințit și în privința numărului de criminali cu care vorbit, exagerând cu mult.

A recunoscut că e mitoman

“Minciunile mele m-au apăsat. Am ajuns la ora bilanțului”, a spus săptămâna trecută pentru Paris Match.

Într-un alt interviu, publicat ieri în Le Parisien, a recunoscut că este mitoman.

“Îmi recunosc greșelile. Mi-e rușine că am mințit”, a precizat acesta.

Într-un alt interviu, din Le Figaro, Bourgoin a spus că simte că are nevoie de consiliere psihologică și că a mințit pentru că niciodată nu s-a simțit iubit.

“Minciunile mele au fost ridicole”, a încheiat acesta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.