Știai că? Dacă dispar albinele, rasa umană este ameninţată cu extincţia!

Comentează

Greşim dacă vedem în albine doar o sursă de miere, iar dacă nu ne place mierea şi considerăm aceste insecte nefolositoare nouă, ne înşelăm profund.

Albinele sunt responsabile de polenizarea a aproape 90% din plantele de pe Pământ. Iar de plante e strâns legată, până la urmă, viaţa oamenilor şi a animalelor. Specialiştii de peste hotare susţin că peste 70% din producţia mondială de alimente depinde de polenizare, iar acest proces este serios ameninţat de faptul că poluarea industrială şi pesticidele folosite în agricultură omoară albinele pe capete. Există ţări unde s-au pierdut 50% din coloniile de albine, iar încercările de a le reface au dat greş până acum. În România, pentru că nivelul de poluare din zonele rurale e totuşi redus, s-a pierdut doar 5% din populaţia de albine. Aşadar, pentru a preveni foametea şi, în ultimă instanţă, dispariţia omenirii, ar trebui să protejăm aceste insecte harnice. Hai să începem prin a le cunoaşte mai bine:

Albinele trăiesc în roiuri alcătuite din lucrătoare, trântori şi o regină, cunoscută şi sub numele de matcă. Matca este singura femelă dezvoltată sexual din stup, iar trântorii servesc exclusiv procreării şi mor după împerechere.

Regina trăieşte între 3 şi 5 ani, timp în care poate depune câte 2.000 de ouă pe zi; din cele fecundate vor ieşi lucrătoarele, iar din cele nefecundate, trântorii. Lucrătoarele zboară cu 70 km/h şi vizitează între 50 şi 100 de flori într-o singură expediţie. Peste 500 trudesc ca să adune miere câtă intră într-un borcan, recoltând nectarul de la două milioane de flori. Există între 30.000 şi 50.000 de lucrătoare într-o colonie. O parte se ocupă cu întreţinerea stupului, hrănirea reginei şi îngrijirea larvelor, iar cealaltă, cu recoltarea nectarului. Mierea e făcută din nectarul florilor, depozitat în fagure şi deshidratat, ceara e produsă de nişte glande speciale aflate în abdomenul albinelor, iar propolisul, atât de apreciat pentru proprietăţile antibacteriene, e făcut din răşina copacilor. Mierea conţine vitamine şi minerale, antioxidanţi şi glucide şi e singurul aliment din lume care nu se alterează - proprietate datorată conservanţilor naturali, care împiedică dezvoltarea bacteriilor. Când scade temperatura, orice activitate încetează. Peste iarnă, albinele stau în stup şi se hrănesc exclusiv cu mierea culeasă în sezonul cald - iată de ce apicultorii au grijă, când recoltează mierea, să lase o cantitate suficientă pentru supravieţuirea familiei de albine până la venirea primăverii!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
22:24
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
22:10
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
21:50
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
22:41
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
23:14
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
23:06
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
22:57
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
22:55
Atac masiv cu drone asupra Moscovei în timp ce Putin se întorcea din Turkmenistan. Mai multe avioane din flota prezidențială nu au putut ateriza
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
22:12
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...