3814-105750-sa.jpg

Oare ce leafă are şeful meu? Cu toţii ne-am întrebat asta la un moment dat. Bârfele care se nasc la o cafea, în pauza de zece minute, nu sunt nici pe departe o sursă de informare. Ar mai fi o variantă de calcul, băbească: la salariul pe care îl ai tu, subalternul, adaugi o sumă consistentă, plus câteva bonusuri babane (care nu de puţine ori vin ca urmare a îndeplinirii criteriilor de performanţe a echipei pe care o conduce, din care faci parte şi tu). Totalul reprezintă, într- adevăr, un salariu cu mult mai mare decât cel al unui “pălmaş”, dar nici această variantă nu este cea reală. Libertatea vă prezintă câştigurile medii ale şefilor din România.

În firmele mici se câştigă mai puţin ca într-o companie mare

Precizăm însă că sumele sunt estimative, întrucât nu putem compara salariul unui director al unei firme mici cu cât câştigă un boss dintr-o multinaţională. Diferenţa poate ajunge şi la câteva mii de euro. De exemplu, un director economic al unei firme mici poate avea un salariu un pic mai mare de 1.000 de euro, dar dacă persoana ocupă aceeaşi funcţie într-o companie multinaţională poate avea un venit de 7.000-8.000 de euro.

3814-105752-saa.jpg

«Să conduci o echipă nu e deloc uşor»

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

3814-105753-1.jpgDANIEL POPA la (35 ani) – şef de garaj – 800 euro: “Să fii şef de garaj nu e deloc uşor! Tot timpul apar clienţi noi, cu diverse probleme, pe care nu îi poţi dezamăgi. Acum, că s-a făcut foarte frig, ne e şi mai greu”.

3814-105754-2.jpgLIVIU CĂLINCAN (28 ani) – director IT – 2.500 euro: “Lucrez ca director de dezvoltare la o firmă de IT. Venitul meu variază, însă niciodată nu e mai mic de 1.000 de euro pe lună. Acum câştig 2.500 de euro”.

3814-105755-3.jpgFLORENTINA STOIAN (34 ani) – şef magazin – 350 euro: “Să conduci o echipă nu deloc uşor, dar mai dureros e că nu suntem răsplătiţi pe măsură. Câştig cu 50 de euro mai mult decât un subaltern”.

3814-105756-4.jpgDANIEL MIRON (23 de ani) – şef şantier – 1.000 euro: “Profesia mea e maşinist pe utilaj greu, dar sunt şi şef de şantier. Salariul e destul de mic: aproximativ 1.000 de euro. În străinătate, colegii mei au leafa de 2.500 euro”.

3814-105758-5.jpgCRISTIAN STĂNCULESCU (40 ani) – patron firmă IT – 2.000 euro: “Am o firmă de calculatoare, la care am şase angajaţi. Nu mă pot plânge de leafă. În funcţie de numărul de clienţi, câştig cam 2.000 de euro pe lună”.

3814-105759-sasasa.jpgDANIEL BADEA (36 ani) – manager general – 1.000 euro: “Sunt manager general la o firmă de pompe funebre. Am în subordine 14 angajaţi. Salariul e mulţumitor. Nu duc acasă mai puţin de 1.000 de euro”.

Topul celor mai bogaţi salariaţi români

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a dat publicităţii un clasament al celor mai mari salarii obţinute pe parcursul anului trecut în România, conform declaraţiilor de venit pentru 2007. Primele două poziţii sunt ocupate de angajaţi ai unor firme de vânzare a energiei electrice, urmaţi de un salariat dintr-o firmă de consultanţă şi de doi din societăţi financiare.

Locul 1 – 1.079.277 euro
Locul 2 – 756.016 euro
Locul 3 – 643.917 euro
Locul 4 – 451.002 euro
Locul 5 – 445.788 euro
Locul 6 – 424.933 euro
Locul 7 – 380.615 euro
Locul 8 – 370.187 euro
Locul 9 – 362.366 euro
Locul 10 – 346.724 euro

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI