De la 1 ianuarie 2013, medicii vor prescrie reţete doar în sistem online, folosind varianta offlinedrept rezervă, în cazul în care nu au acces la internet sau nu au calculatoare. Peste 8 milioane de euro au fost investite pentru sistemul de prescriere electronică. Banii au venit din fonduri europene şi introducerea acestei noi modalităţi nu poate fi amânată. Sistemul funcţionează astfel: după conectarea şi identificarea doctorului, urmează introducerea în sistem a datelor pacientului, pentru a se vedea dacă este asigurat.
Cel mult şapte medicamente
Reţeta se completează apoi cu o serie de date şi se înregistrează în sistem. Dacă medicul face vizita la domiciliul pacientului, trebuie să aibă printate mai multe reţete care vor avea, în codul de bare 2D, doar identificarea prescripţiei şi a unităţii medicale, restul informaţiilor fiind completate de doctor, manual, la faţa locului, în două exemplare. Pe o singură reţetă nu pot fi prescrise mai mult de şapte medicamente. Pacientul va primi un exemplar semnat şi parafat, iar medicul va trebui, până la sfârşitul lunii, să introducă în sistem reţeta cu aceleaşi date de pe exemplarul păstrat ca martor. Pacienţii vor merge cu reţeta la farmacie, iar cei de acolo vor scana codul de bare 2D, pe baza căruia reţeta este automat identificată în sistem, împreună cu medicamentele prescrise, datele doctorului şi ale pacientului. Acesta din urmă va fi şi el identificat în sistem, apoi i se vor da medicamentele prescrise.

Sistemul nou a fost introdus pentru a stopa fraudele

Încă din data de 2 iulie se testează în paralel cu vechiul sistem varianta de prescriere electronică a reţetelor, care a fost introdusă pentru a stopa fraudele cu medicamente din sistemul sanitar. Este cunoscut faptul că vechiul sistem permitea eliberarea de reţete compensate dubioase pe numele unor persoane care nu existau sau care erau decedate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.