Strang bani de casa si masina in Irak

Nu sunt soldati, dar muncesc in taberele militare americane din Irak, ca soferi. Vad moartea cu ochii cel putin o data pe zi, cand grenadele explodeaza la cativa metri de ei si implora mila Domnului ca sa se intoarca teferi la familiile lor. Se incurajeaza singuri, spunandu-si ca odata si-odata tot trebuie sa moara. Este vorba despre cateva zeci de tineri din judetul Harghita care pleaca “la munca” in Irak, locul de unde nimeni nu iti poate garanta ca te vei intoarce viu si nevatamat. Singurul lucru de care pot fi siguri tinerii este rasplata pentru curajul lor nebun: un salariu care poate ajunge pana la 2.000-3.000 de dolari pe luna.

In Moldova sunt “capsunarii” si “italienii”, oameni care muncesc in Spania si in Italia pe bani buni, iar mai apoi se intorc in locul lor de bastina, isi inalta case frumoase si deschid afaceri care sa le asigure un trai decent pentru viitor. “Afara” muncesc la cules de capsuni, in constructii sau ingrijesc batrani bolnavi si copii. Niciunde nu e usor, muncesc pe branci pentru fiecare cent pe care il primesc, de dimineata pana seara, cu dorul de casa in suflet, ba chiar unii dintre ei stau tot timpul cu frica in san ca ar putea fi expulzati pentru ca lucreaza “la negru”.

Dar pentru cateva zeci de tineri din comuna Ciumani, judetul Harghita, care au plecat “afara” ca sa faca bani, dorul de casa e dublat de teama ca n-or sa mai apuce ziua de maine. “E foarte periculos”, ne spune Alex, primul roman care a plecat in Irak, in 2003, cu un contract de munca incheiat de o firma din Ungaria. De meserie dulgher, a aflat de aceasta firma in timp ce era plecat “la munca” in Ungaria. “Prima oara am stat 3 luni. Eram zece oameni  si locuiam toti intr-o casa din Bagdad. A fost o exceptie, pentru ca, in general, suntem cazati in taberele americane. De acolo plecam la tabara americana din zona aeroportului, la politie, la spital.”

Barbatul de 31 de ani isi aminteste de primele zile pe care le-a petrecut in Irak  cu un zambet grav, zambetul omului care a trecut pe langa moarte de atatea ori, incat poate spune ca nu-l mai sperie nimic. “Nu stiam nici o boaba de engleza, iar de araba ce sa mai zic. Si ca un facut, la inceput am avut doua ajutoare arabi. Mergeam cu masina prin Bagdad si cand ajungeam la o intersectie ne intelegeam prin semne incotro s-o luam.” In jur de 120 de kilometri pe zi cu masina, spectator la spectacolul vietii arabe din Bagdad. O lume noua, violenta, in care pistolul mitraliera insoteste atat ritualul de inmormantare, cat si petrecerea de nunta.

“Asta ne-au spus in primul rand cand am plecat in Irak: vedeti ca acolo n-o sa fiti ca acasa, acolo e razboi, exista riscul sa fiti ucisi.” Si totusi, s-a intors in Irak de trei ori de-atunci. “Au murit oameni in jurul meu. Nu era zi in care sa nu explodeze o grenada in tabara, asa, pe nepusa masa. Am avut noroc. N-am patit niciodata nimic. Ceilalti, insa, nu au fost asa de norocosi.” Ceilalti erau soldati americani, dar Alex nu are voie sa vorbeasca despre ei sau despre taberele in care a muncit, pentru ca a semnat un contract de confidentialitate. “Zece ani dupa terminarea razboiului nu am voie sa spun nimic.”

“Cu totul am muncit 19 luni in Irak. Cu banii pe care i-am castigat mi-am ridicat din temelii o casa aici, in Ciumani”, ne spune mandru Alex, aratand spre casa cu termopane albe. “Ma mai duc cinci luni, incepand din ianuarie, ca sa strang bani pentru acoperis si pentru masina.”

 In situatia lui Alex mai sunt alti aproape 20 de tineri din Ciumani. Au auzit la postul local de televiziune anuntul firmei din Ungaria care intermedia plecarile in Irak si s-au prezentat la preselectie. “Cel mai mare avantaj e ca in tabara nu cheltuiesti nici un ban”, ne spune Zoli, un tanar de 23 de ani, care a petrecut cu totul 22 de luni in Irak. “Ei iti asigura si masa, si cazarea. Tot ce castigi iti ramane tie.”

Zoli nu se gandeste deocamdata sa-si faca sau sa-si cumpere o casa. Sta cu parintii si strange banii pentru mai tarziu, cand s-o hotari sa se aseze la casa lui. Indrazneala tineretii l-a trimis in Irak. “Nu m-am temut nici o clipa. In principiu, daca nu parasesti tabara, esti in siguranta.” Intr-un an a facut Craciunul in Irak. “Am impodobit toata tabara de sarbatoare si am facut un pom de Craciun. Fiecare dintre noi, soldat sau civil, a primit un ciorap rosu plin cu dulciuri.”

Programul in tabara incepe la ora 7 dimineata si este intrerupt de patru mese zilnice, micul dejun, pranzul, cina si o gustare care este servita intre orele 23 si 1,30. Bucatarul indian are grija ca celor din tabara sa nu le lipseasca nimic. “Aici am mancat pentru prima oara homari si caviar. Daca stau bine si ma gandesc, de multe ori, aici e mai bine decat acasa. Cand mi se face dor de ai mei, sun si vorbesc cu mama”, adauga tanarul care peste numai cateva zile va lua din nou drumul Irakului.

Tinerii din Ciumani au ales sa plece “la munca” in Irak, pentru ca acolo pot castiga in cateva luni cat nu castiga in tara in ani buni de lucru. Revin din “misiune”, stau o luna alaturi de cei dragi si se intorc in locul unde li s-a spus ca exista posibilitatea sa-si piarda viata. Locul de unde prietenul lor din copilarie, Laszlo Kollo, nu s-a mai intors viu. A fost trimis in tara intr-un cosciug inchis, iar jumatate de sat l-a condus pe ultimul drum. Acum, o piatra funerara (foto) pe care scrie “Kollo Laszlo 1980-2004” sta sa le aminteasca tinerilor din sat ce risca atunci cand pleaca “la munca” in Irak.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE