După ce a petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă într-un club din Oradea, împreună cu iubitul ei, Andrada Puţina ar fi intrat în panică în momentul în care a observat și-a pierdut telefonul mobil. Asta le-a fi spus anchetatorilor prietenul studentei la Medicină, informează ebihoreanul.ro. Bărbatul susține că s-a aflat în apartament în noaptea tragediei, însă nu în aceeași cameră cu iubita sa. La un moment dat, a observat că prietena sa dispăruse. Fata a fost descoperită, sâmbătă dimineață, zăcând inertă pe caldarâmul din fața blocului.
Din primele cercetări, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care investighează moartea suspectă, cred că tânăra ar fi alunecat de pe pervazul geamului. Ipoteza este susținută și de criminaliști. Poziția în care a fost găsită ar releva faptul că fata a căzut foarte aproape de peretele blocului.
Citește și Și-a lăsat copiii să ardă de vii în casă. Ce pedeapsă a primit o mamă din România pentru fapta ei abominabilă
Studenta care a căzut de la etaj în Oradea a murit pe loc. Procurorii au reconstituit cum s-a întâmplat nenorocirea
Pentru a elucida misterul, anchetatorii s-au întors, marți, la blocul din Oradea unde a avut loc tragedia. Procurorii au realizat o reconstituire a morții Andradei cu ajutorul unui manechin special creat, care are aceeași greutate și înălțime precum cele ale tinerei.
„Se fac măsurători şi verificări la locul evenimentului întrucât datele strânse până acum conduc spre concluzia că tânăra ar fi căzut”, a explicat pentru sursa citată purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim-procurorul adjunct Maria Cotrău.
Andrada Puţina, o tânără, în vârstă de 21 de ani, studentă la Medicină, a murit, sâmbătă dimineaţa, după ce a căzut de la etajul al patrulea al unui bloc din Oradea. Medicii chemați de urgență la fața locului nu au reușit s-o readucă la viață pe tânără. Surse din rândul Poliției susțin că studenta ar fi avut o alcoolemie de 1,3 la mie în sânge.
Originară din Zalău, Andrada Puţina era studentă la Facultatea Medicină, unde urma atât specializarea de Medicină Dentară, cât și cea de Medicină Generală. Colegii ei sunt încă șocați de moartea tinerei despre care spun că era mereu zâmbitoare.
Citește și EXCLUSIV/ Borcea nu se poate ține departe de Alina Vidican nici măcar după divorț. Ce a fost în stare să facă pentru a o avea aproape
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro