Conform unui studiu realizat în Capitală la cererea Apa Nova Bucureşti, locuitorii Capitalei nu sunt obişnuiţi să arunce gunoiul pe categorii. 36% dintre bucureşteni au declarat că nici n-au observat containerele stradale de colectare selectivă a deşeurilor, adică nici nu ştiau de existenţa acestora.
De asemenea, aproximativ 60% consideră că ele sunt amplasate la o distanţă prea mare de locuinţa lor, în timp ce 41% nu le-au folosit niciodată. Vinerea aceasta pe strada Lipscani are loc o campanie de reciclare, iar cei care cu câte un deşeu din fiecare categorie: hârtie, plastic, sticlă, metal, DEEE (electrice, electronica şi electrocasnice) vor intra automat în tombola cu premii printre care şi 5 invitaţii la una dintre zilele festivalului B'estFest precum şi 5 bilete la VIP pentru concertul Red Hot Chili Peppers.