Studiul a fost realizat pe baza unor teste de memorie, de vocabular, de raţionament şi de exprimare verbală. La acesta au participat 5.198 de bărbaţi şi 2.192 de femei cu vârste cuprinse între 45 şi 70 de ani, iar evaluarea s-a realizat pe parcursul a 10 ani.

Pe durata celor 10 ani, performanţele intelectuale au scăzut cu 3,6% în cazul bărbaţilor cu vârste cuprinse între 45 şi 49 de ani şi cu 9,6% pentru cei cu vârste cuprinse între 65 şi 70 de ani. În cazul femeilor, scăderea acestor capacităţi este identică pentru prima grupă de vârstă, dar mai puţin accentuată decât în cazul bărbaţilor (-7,6%) în cazul celei de-a doua grupe de vârstă.
Potrivit Institutului francez Inserm (Institutul Naţional pentru Sănătate şi Cercetare Medicală), citat de Agerpres, este important să determinăm vârsta la care declinul intelectual începe, deoarece putem schimba cursul îmbătrânirii cognitive cu ajutorul unui tratament medicamentos.
Deşi este recunoscut faptul că performanţele intelectuale scad odată cu înaintarea în vârstă, momentul de început al acestui declin rămâne un subiect controversat.

Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Belucci, i-a dat un tablou de Grigorescu”
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Carmen Iohannis, criticată pentru ultima apariţie! Obiectul care ar fi făcut-o de râs pe Prima Doamnă: 'Când dai cu mătura...
Playtech.ro

Cazul bizar al unui bărbat a cărui piele s-a făcut albastră după un gest banal. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Paul
Viva.ro

Staţiunea din România cu "ape miraculoase", ce atrăgea mii de turişti înainte de Revoluţie, are un destin tragic. "Am ajuns aici şi am plâns"
Observatornews.ro
Staţiunea din România cu "ape miraculoase", ce atrăgea mii de turişti înainte de Revoluţie, are un destin tragic. "Am ajuns aici şi am plâns"
Doi frați, de 7 și 9 ani, găsiți sugrumați în dormitor. Cadavrul mamei lor a fost descoperit în aceeași casă, în Londra. Cazul a șocat o comunitate întreagă
Știrileprotv.ro

Momentul care a scandalizat jurații Românii au talent. Ce a făcut o fetiță pe scenă. Bobonete: „Mi se blochează mintea”
FANATIK.RO

Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Unica.ro

Horoscop 25 martie 2023. Racii beneficiază de mai multă energie, de mai mult curaj, dar ar fi bine să aibă grijă cum folosesc aceste beneficii
HOROSCOP

Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!