„Această desfăşurare va întări apărarea aeriană şi antirachetă a regatului pentru infrastructurile militare şi civile cruciale”

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jonathan Hoffman:

De asemenea, el a lansat un apel şi „altor ţări” să „contribuie la un efort internaţional vizând întărirea apărării Arabiei Saudite”.

Anunţul a fost făcut în context unro puternice tensiuni în regiune, în timp ce liderii american şi iranian au evitat să se întâlnească la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în această săptămână.

Recent, Iranul a amenințat că declanșează un „război total” dacă este atacat de SUA sau Arabia Saudită.

„Este important de notat că aceste măsuri stau mărturie angajamentului nostru faţă de partenerii regionali, precum şi de securitatea şi stabilitatea Orientului Mijlociu”, a adăugat reprezentantul Pentagonului (sediul central al Departamentului Apărării al Statelor Unite ale Americii).

Aceasta va fi prima desfăşurare de acest tip după retragerea trupelor americane în 2003, trimise pe teritoriul saudit vreme de 12 ani şi două războaie contra Irakului.

Vineri, Statele Unite au anunţat trimiterea de trupe suplimentare în Golf, o decizie salutată de autorităţile saudite, după atacurile contra regatului petrolier.

FOTO: Facebook.com/usarmyreserve

Citeşte şi:

Un bărbat din Arabia Saudită și-a luat fetița la bătaie pentru că nu învăța să meargă

Donald Trump, declarații contradictorii despre tensiunile SUA-Iran. Spune că nu vrea „război cu nimeni”, dar „suntem mai pregătiți mai mult ca oricând” / VIDEO

Corespondență din Olanda | Johannes Visscher era căsătorit cu o franțuzoaică și dețineau împreună ferma de aproape jumătate de milion de euro din Beers

Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
PARTENERI - GSP.RO
Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
Horoscop 2 iulie 2020. Săgetătorii se confruntă cu chestiuni financiare arzătoare ce pot fi amânate
HOROSCOP
Horoscop 2 iulie 2020. Săgetătorii se confruntă cu chestiuni financiare arzătoare ce pot fi amânate
RECOMANDĂRI