norme elementare. A fost nevoie de aceasta tragedie pentru a constata ca institutiile specializate intervin si ele tarziu sau neprofesionist. Numarul victimelor n-ar fi fost atat de mare, daca ar fi fost indepartat imediat oricine nu era implicat direct in interventie, ba, sustin unii specialisti, chiar si pompierii ar fi fost normal sa stea la distanta pana cand explozia ar fi neutralizat azotatul, oricum nu mai aveau ce face. Abia acum acest gen de activitati a ajuns pe agenda sedintei de guvern, desi zilnic asemenea transporturi se numara cu zecile. La fel, si tot in aceste zile, dupa ce un tanar a fost ucis de un utilaj de agrement defect, autoritatile au redescoperit ca exista o problema a caruselelor, ca marea lor majoritate trebuia de mult casate, iar patronii le exploateaza abuziv si punand in primejdie vietile copiilor. Ca si cum o tragedie similara nu s-ar fi petrecut acum doi ani la Mamaia, ca si cum n-ar fi fost si alte accidente, ca si cum nu ar exista inca de atunci, din 2002, o ordonanta de urgenta menita sa faca ordine, dar pe care inspectii si oficii de protectie neputincioase au si uitat-o. Doar spectrul catastrofelor, doar tributul de vieti nevinovate pot trezi „organele” la realitate?

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.