UPDATE ora 17.13: Ovidiu Bădescu, profesor de matematică la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița, a explicat, pentru Școala 9, ce li s-a părut mai complicat elevilor săi și a realizat materiale video cu rezolvarea subiectelor.

UPDATE ora 15.10: Ministerul Educației a publicat, la ora 15.00, subiectele pentru proba de matematică a simulării examenului de Bacalaureat, precum și baremul de evaluare și notare.

UPDATE ora 12.35: Elevii de clasa a XII-a de la filiera vocațională, profilul pedagogic, specializarea învățător-educatoare, au avut de rezolvat la proba de matematică de la simularea Bacalaureatului trei subiecte, fiecare având câte șase exerciții, relatează Edupedu.ro.

Pentru rezolvarea corectă a fiecărui subiect se pot obține câte 30 de puncte.

Subiecte matematică simulare Bacalaureat 2023. Ce au avut de rezolvat elevii
Foto: Edupedu.ro

***

Cum se va desfășura simularea pentru Bac 2023 la matematică

Accesul elevilor în săli a fost permis până la 8.30, iar probele au început de la 9.00. Pentru rezolvarea subiectelor au avut la dispoziție trei ore, începând din momentul în care s-a finalizat distribuirea lor la clasă. 

Structură examen  

Examenul la matematică a cuprins trei subiecte, fiecare dintre ele fiind notat cu 30 de puncte. Zece puncte se acordă, ca de obicei, din oficiu.

Ce subiecte au avut elevii la simulare Bac matematică în anii anteriori

Una dintre cerințele de la primul subiect, de pildă, a fost următoarea: „Demonstrați că, în orice triunghi ABC are loc relația AB +AC+BC = 2 R (sinA+sin B+sin C ), unde R este raza cercului circumscris triunghiului”.  

Subiectele de la examenul de Bac matematică 2022

La subiectul al treilea, pe care elevii îl consideră cel mai dificil, elevii au avut de rezolvat exerciții cu funcții. 

Reguli în timpul examenului

Elevilor le este interzis să aibă în sălile de examen: manuale, cărți, dicționare sau notițe, pe care le-ar putea utiliza ca să rezolve subiectele. De asemenea, nu au voie cu: telefoane mobile și căști. Este interzis să discute între ei, să facă schimb de foi din lucrare, de ciorne sau notițe. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.