Persoana care a încasat banii nu are nicio funcție în cadrul ISU, însă l-a convins pe subofițer că are relații și îi poate facilita transferul contra sumei respective.
„Ca urmare a denunțului formulat în data de 26.05.2022 la sediul Direcției Generale Anticorupție de către un subofițer din cadrul unei școli de pompieri, lucrătorii de poliție judiciară ai D.G.A. – Direcția Anchete, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au procedat în aceeași zi la prinderea în flagrant, pe raza orașului Otopeni, a unei persoane, fără calitate specială, care a pretins și primit de la martorul denunțător suma de 1.500 lei”, a transmis DGA într-un comunicat de presă.
Persoana care a pretins și primit suma de 15.000 lei de la martorul denunțător pentru a interveni pe lângă factori de decizie din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în scopul aprobării solicitarii de mutare la o structură operativă din cadrul I.G.SU, lăsând impresia subofițerului că are infuență asupra acestora.
Suspectul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, fiind reținut pentru 24 de ore, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8811961da67dbffa06dba23da0da276a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_beb0e59044c6f1871079e0d7e02daeca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c2069500c617d68d673e9efe9510bc41.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_68125e76b4bc312e7b201d6be51ebfb5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_55aacca85eafd82e259813bce592a3ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_b9507adf192d4994eb8daafc5847b3db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_d54a061c90804e8e7ee3c04f61c10979.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cb6a72a6e4740ea4ab6807e3777c94a3.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.