Bărbatul s-a dus către mașina de poliție în care se aflau doi agenți în patrulare și i-a bătut crunt pe oamenii legii: unui polițist i-a tras un pumn în gură, iar pe celălalt l-a lovit cu o bâtă de lemn.Polițiștii au avut nevoie mai multe zile de îngrijiri medicale.

„În timp ce se afla pe o stradă în apropierea locuinţei sale, a exercitat acte de violenţă fizică faţă de doi agenţi de poliţie care se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, lovindu-l pe unul dintre aceştia cu o bâtă de lemn la nivelul toracelui, în partea stângă, cauzându-i leziuni traumatice care necesită 3-5 zile îngrijiri medicale, iar pe celălalt, cu pumnul la nivelul feţei, cauzându-i leziuni traumatice care necesită 4-6 zile îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Cu bâtă din lemn a lovit și autospeciala de poliţie, folosită la intervenţie de către cei doi agenţi de poliţie, la nivelul geamului portierei stânga faţă şi peste oglinda stângă faţă, distrugându-le.

Prejudiciul cauzat se ridică la suma de 1.822,82 lei.

Judecătoria Fălticeni a admis miercuri, 17 februarie, propunerea procurorilor și a dispus ca inculpatul să fie arestat 30 de zile, pentru două infracțiuni de ultraj.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.